Cum a participat un soldat mort la Jocurile Paralimpice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

"Cel de Sus sa aiba grija de el!". Zece secunde de reculegere, apoi, gata, sacul e inchis...Sunt grele astfel de momente, dar asa e in razboi! O bomba a talibanilor a explodat chiar sub "Land Roverul" sau. A fost pulverizat! "M-au dat mort, m-au pus intr-un sac si se pregateau sa ma reptarieze. La un moment dat au aflat ca mai respiram. Traiam dupa ce fusesem plecat pe lumea ailalta!"

Asta se petrecea in 2007, in Afghanistan. Acum soldatul Derek Derenalagi a participat la Jocurile Olimpice. Nu-i o gluma macabra, nici un scenariu de pelicula horror. Acum cinci ani era declarat mort. Pierduse mult sange....S-a trezit la spitalul "Selly Oak" din Birmingham. Opt zile in coma. Sotia, Ana, era langa patul sau. Nu mai avea picioare. "Nu m-am plans, le-am pierdut in timp ce-mi serveam patria, Marea Britanie, asa ca nu are de ce sa-mi para rau!" Ce sa mai spui?

In 2008, l-au dus la Centrul de Tratament "Headley Court". Aici a vazut Jocurile Paralimpice de la Beijing. Sportul il ajuta sa revina. Pierduse masa musculara, pierduse abilitatea de a se misca, aproape ca se...atrofiase. Iubea miscarea, dar niciodata nu se gandise ca din asta isi poate face un tel in viata. Pana la Beijing si la imaginile de acolo...Daca nu-si mai putea servi patria pe campul de lupta...Si-a fixat un obiectiv: Londra, 2012. "Niciodata nu mi-am imaginat ca pot reprezenta tara la Jocuri si mai ales in fata propriilor fani!"

Cinci ani, sase saptamani si o zi dupa acea data fatidica, Derek a intrat pe Stadionul Olimpic din Stratford, concurent la aruncarea discului. Pe sub panatloni, cei 80.000 de fani n-au putut vedea ca protezele sale, cele doua proteze, erau colorate in steagul UK! N-a ajuns in finala, a lansat doar 39.37 metri, dar toata lumea la ovationat. In picioare!

Derek nu se considera un erou si nu vrea sa fie tratat astfel. "Nu sunt un sper om. Am avut si eu depresiile mele dar, cand erau sa ma doboare, m-am gandit ca unii nu s-au mai intors din Afghanistan. Stiti ce vreau? Sa ajut si sa vad un suras pe chipul unui om care si-a pierdut un picior si care intelege ca viata nu s-a terminat aici. Atat!"