Antena Căutare

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români. Ce trebuie să facă cei singuri, în această zi, pentru a-și găsi perechea

În fiecare an pe datra de 24 februarie este sărbătorit Dragobetele. Legat de această sărbătoare s-au țesut numeroase superstiții și obiceiuri, unele mai sunt păstrate și astăzi.

Drragobetele | alba24.ro

Dragobetele este sărbătoarea dragostei în tradiția românească, fiind celebrat în fiecare an pe data de 24 februarie. Se mai spune că începând cu această zi, se arată primele semne ale primăverii. Dacă azi nu plouă și nu ninge, înseamnă că vor urma multe zile însorite și calde în peioada următoare, primăvara fiind tot mai aproape.

Conform tradiției, Dragobetele era fiul Babei Dochia, un flăcău chipeș și foarte iubăreț, căruia nu-i scăpa nici o fată care-i pica în cale. Credința populară vorbește despre el ca despre un tânăr poznaș, mereu pus pe șotii, căruia trebuie să îi câștigi bunăvoința, prin respectarea tradițiilor în ziua de Dragobete.

Se mai spune că Dragobetele este un personaj preluat de la strămoșii daci, unde era zeul care oficia în cer, nunta tuturor animalelor, când se desprimăvăra. Ulterior a devenit protectorul tinerilor şi al celor îndrăgostiți.

“Dragobetele înseamnă acel moment în care fiecare îşi caută perechea, păsările îşi caută perechea, oamenii îşi caută perechea”, spun etnologii.

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul timpului numeroase legende s-au țesut, legat de această sărbătoare. Fiecare zonă are obiceiurile sale și tradițiile, pe care tinerii din unele zone din mediul rural încă la mai păstrează. Îndrăgostiții se întâlnesc în această zi și recurg la diverse superstiții, pentru ca dragostea să dureze tot anul, la fel se spune și despre păsări, că se unesc cu ocazia sărbătorii.

E pe bune! De Dragobete te poți căsători pentru o zi, de probă, chiar în fața autorităților! Spune "DA", azi, de mâine poți să uiți

Cei care își caută perechea este bine ca în ziua de Dragobete, să atingă măcar o persoană de sex opus, pentru a nu rămâne singuri tot anul și pentru a nu avea parte de ghinion în dragoste . De asemenea, o altă superstiție spune că, bărbaților le este interzis ca astăzi să-și supere iubitele, pentru a nu avea parte de ghinion tot restul anului.

În trecut, băieții și fetele din sate se îmbrăcau cu cele mai frumoase veștminte pe care le aveau și se întâlneau dimineața la biserică, de unde plecau spre pădurile din zonă, ca să culeagă primele flori apărute. Se spunea că aceste flori te păstrează tânără și frumoasă, alungă privirile rele ale invidioșilor și gândurile rele ce sunt îndreptate asupra ta. Florile pe care le găseau, trebuiau uscate și păstrate pentru a fi aruncate de Sânziene într-o apă curgătoare, astfel toate relele erau luate de apă. După amiaza urma “Zburătoritul”, un joc în care băieții alergau fetele pentru a le săruta, convenția nescrisă fiind că dacă fata plăcea băiatul se lăsa mai ușor prinsă. Era sărutul ce pecetluia logodna, de aici vine și expresia: “Dragobetele sărută fetele!”

Pe 24 februarie era începutul anului agricol, de multe ori și ziua în care ursul ieșea prima dată din bârlog, păsările își caută cuiburi, și când natura începe să reînvie la viață. De aceea se spune că nu se sacrifică și nu se cumpără animale în această zi. Nu e bine să coși sau să speli, dar este bine, în schimb, să faci curat și să aerisești bine casa, dis de dimineață. Asta îți va aduce belșug și spor în ea tot anul. Superstițiile și credințele populare au semnificații puternice și sunt numeroase în această perioadă a anului, începând cu Dragobetele și până după după data de 9 martie, când se încheie Babele.

Săptămâna albă: post și rugăciune! Ce este INTERZIS în Cer și pe pământ să faci în aceste zile sfinte... Dragobetele - Simbolul tinereţii, al veseliei, este protectorul îndrăgostiţilor în tradiţia românească...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mister în spațiu! Un obiect accelerează neobișnuit prin Sistemul Solar. Ipoteza surprinzătoare a cercetătorilor și reacția NASA
Mister în spațiu! Un obiect accelerează neobișnuit prin Sistemul Solar. Ipoteza surprinzătoare a cercetătorilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat fără cuvinte
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x