Ce ţi-e şi cu tehnologia asta! Un bărbat de 28 de ani, acuzat că a furat geanta unei femei, în plină stradă, a fost prins din pricina unei cereri de prietenie.
Potrivit poliţiştilor din Washington, femeia asculta muzică, iar Riley Mullins a năpustit asupra ei, a lovit-o în cap şi i-a furat poşeta şi telefonul din mână, apoi s-a făcut nevăzut. Din fericire, victimei i-a sărit în ochi tatuajul pe care bărbatul îl avea pe gât şi l-a descris imediat autorităţilor, în speranţa că va putea fi identificat mai uşor.
Chiar a doua zi de la incident, femeie a avut parte de un şoc: a primit o cerere de prietenie pe Facebook, din partea unei persoane cu acelaşi tatuaj. Crede că tâlharul i-a găsit numele în actele din portofel şi a fost curios să afle mai multe despre ea. Imediat a făcut legătura, s-a dus la Poliţie, iar Riley a fost prins, în cele din urmă.
Asta da întâmplare, nu-i aşa?