Antena Căutare

Fenomen uluitor, în a doua zi de Rusalii. Malul Mureșului a fost invadat: „A început aseară și va dura două zile” - Foto

Milioane de efemeride au apărut, luni seară, chiar în a doua zi de Rusalii, pe malul Mureşului, la marginea municipiului Arad, fenomen care durează trei zile, timp în care fluturii, numiţi popular "rusalii" pentru că apar în perioada acestei sărbători, se împerechează şi mor.

Milioane de efemeride au apărut, luni seară, chiar în a doua zi de Rusalii, pe malul Mureşului, la marginea municipiului Arad, fenomen care durează trei zile, timp în care fluturii, numiţi popular "rusalii" pentru că apar în perioada acestei sărbători, se împerechează şi mor, însă oferă spectacol pentru trecători şi cantităţi mari de momeală pentru pescarii care îi prind.

Efemeridele apar în fiecare an în acelaşi loc de la marginea oraşului, iar pescarii ştiu deja perioada în care le pot vâna, pentru a-şi face provizii de momeală pentru peşti.

„În astea două-trei zile nu venim aici la pescuit, pentru că nu ar avea rost, e prea multă hrană pentru peşti ca să mai tragă la undiţă. Venim ca să prindem efemeridele cu plase, le folosim ulterior la pescuit. Este o momeală foarte bună, păstrăm insectele în cutii la congelator tot anul”, a declarat unul dintre pescarii care vânează efemeridele în această perioadă.

Fenomen uluitor, în a doua zi de Rusalii. Malul Mureșului a fost invadat: „A început aseară și va dura două zile” - Foto

Articolul continuă după reclamă

Prezenţa fluturilor oferă un adevărat spectacol pentru trecători, fiind ca o perdea de insecte care se mişcă deasupra apei.

Directorul Parcului Natural Lunca Mureşului, Fulviu Moga, a declarat pentru AGERPRES că efemeridele apar la suprafaţa apei doar în perioada Rusaliilor, motiv pentru care sunt numite popular şi „rusalii”.

Fenomen uluitor, în a doua zi de Rusalii. Malul Mureșului a fost invadat: „A început aseară și va dura două zile” - Foto

„Fenomenul a început aseară (luni - n.r.) şi va dura încă două sau trei zile. În acest timp, insectele, care au trăit în stadiu de larvă trei ani, în nămolul malurilor Mureşului, devin adulte şi ies la suprafaţă pentru a se reproduce. Trăiesc doar câteva ore, până îşi depun ouăle, apoi devin hrană pentru peşti”, a declarat Fulviu Moga.

Fenomen uluitor, în a doua zi de Rusalii. Malul Mureșului a fost invadat: „A început aseară și va dura două zile” - Foto

Pescarii spun că există o legendă care circulă cu privire la aceşti fluturi, potrivit căreia efemeridele sunt spirite neîmplinite ale unor băieţi şi fete care au murit înainte de a se căsători. Astfel, acestor suflete li s-ar permite o zi pe an în care să ia chip de fiinţă înaripată pentru a putea cunoaşte iubirea.

Reprezentanţii Parcului Natural Lunca Mureşului spun că prezenţa acestor insecte este şi un bun indicator pentru calitatea apei râului, pentru că poluarea nu ar permite dezvoltarea larvelor.

Sursa: Agerpres

Topirea gheţii, devenită virală online. Peste 40% din suprafaţa Groenlandei, acoperită de apă într-o zi: Poate provoca f... „S-au salvat una pe alta”! Două copile au supraviețuit, 40 de ore, rătăcite în pădure. Au băut apă de ploaie, scursă de ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nu ai nevoie de 10.000 de pași pe zi. Numărul asociat cu o viață mai lungă, potrivit unui studiu amplu
Nu ai nevoie de 10.000 de pași pe zi. Numărul asociat cu o viață mai lungă, potrivit unui studiu amplu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cuplurile care fac această alegere au o rată a divorțului cu 50% mai mare. Ce au descoperit cercetătorii
Cuplurile care fac această alegere au o rată a divorțului cu 50% mai mare. Ce au descoperit cercetătorii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x