Antena Căutare

Cât costă o casă în care au locuit Nicolae și Elena Ceaușescu. Sumă colosală cerută pe "bijuteria arhitecturală"

Casa Neuman, reşedinţă privată importantă din Arad, care a fost proprietatea celei mai prestigioase familii din istoria oraşului şi folosită după confiscarea de comunişti drept reşedinţă de protocol de familia Ceauşescu, este scoasă la vânzare de la 2,7 milioane de euro.

Elena și Nicolae Ceaușescu

Clădirea, ridicată între anii 1925 şi 1926, a fost Casă de Oaspeţi a judeţului Arad iar din 2000 a fost retrocedată moştenitorilor. A fost estimată de Artmark între 3 şi 3,5 milioane de euro.

Casa Neuman din strada Horia este o bijuterie arhitecturală care a impresionat de-a lungul timpului numeroşi oameni de afaceri, artişti sau şefi de stat.

Construcţia are structură în formă de U, cu faţada principală marcată de o intrare neoclasică grandioasă, cu fronton şi patru coloane. Interiorul păstrează fastul secolului trecut: vitralii viu colorate, migălos lucrate, sculpturi în lemn, stucaturi alambicate, şeminee şi multe alte elemente decorative.

Cât costă o casă în care au locuit Nicolae și Elena Ceaușescu. Sumă colosală cerută pe "bijuteria arhitecturală"

Articolul continuă după reclamă

Primii membri ai familiei Neuman, Adolf, Daniel şi Samuilă, au ajuns la Arad la jumătatea secolului al XIX-lea şi au fondat în 1851 o mică distilerie la marginea oraşului, care a devenit curând o adevărată fabrică, extinsă în 1862 cu o moară cu aburi. Dezvoltarea economică din anii care au urmat a fost exploatată cu isteţime de către fraţi, care au deschis o filială şi la Viena. Faima platformei industriale arădene s-a răspândit în tot Imperiul şi a stârnit curiozitatea împăratului Franz Joseph, care a venit să o vadă în 1884. În urma vizitei, suveranul a acordat familiei rangul nobiliar („Végvári"). Certificatul de acordare a titlului de baron tuturor membrilor familiei a fost emis în septembrie 1913, fiind semnat de împăratul şi regele Franz Joseph şi prim-ministrul Tisza István.

Cât costă o casă în care au locuit Nicolae și Elena Ceaușescu. Sumă colosală cerută pe "bijuteria arhitecturală"

Aradul a beneficiat enorm de pe urma ascensiunii şi consolidării imperiului Neuman, industriaşii fiind printre cei mai mari plătitori de impozite. Fiul lui Alfred, Francisc, s-a născut la Arad în anul 1910. În 1935, fratele său Eduard, care conducea Fabrica de spirt şi drojdie, a emigrat în Cuba, astfel că Francisc a preluat toate afacerile familiei, la numai 25 de ani. Baronul a sporit averea familiei, dar a fost şi martorul neputincios al pierderii sale, în 1948, odată cu naţionalizarea. A plecat în Elveţia fără niciun ban, de acolo la Salzburg şi apoi în SUA.

Familia Neuman a sprijinit financiar ridicarea impozantului Palat Cultural inaugurat în 1913 şi a altor palate, veritabile bijuterii ale centrului Aradului până în zilele noastre.

Casa Neuman este construită cu elemente de arhitectură neoclasică şi un parter bogat în decoraţii, exuberant pe alocuri, ce păstrează în prezent multe din elementele originare.

Actualul proprietar a efectuat o serie de lucrări de renovare şi consolidare (adâncire şi izolare demisol, înălţare mansardă, reparare faţadă ş.a.). Casa beneficiază de un proiect de remodelare integrală şi transformare a imobilului în hotel cu 23 de camere, 4 apartamente, restaurant şi SPA. Amplasarea clădirii este ideală pentru funcţiunea de hotel, în centrul oraşului Arad, vis a vis de Palatul Szantay. Curtea interioară generoasă poate fi transformată într-o grădină de vară.

Sursa : news.ro

Concert inedit în cimitir de Ziua Morţilor! Cu lumânări şi flori în mâini, au venit să se roage pentru rudele dispărute... Târgul pompelor funebre de la Moscova. Care a fost cel mai... atractiv sicriu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x