Pe 8 iunie 1972, Nick Ut, fotograf american, declanșa. Prindea în cadru una dintre cele mai tulburătoare imagini din istorie: Kim Phuc, o fetiță de nouă ani, arsă de bombele cu napalm, goală, în mijlocul străzii, arătând ororile Războiului din Vietnam. Se spune că după ce a văzut-o, președintele american Richard Nixon a ordonat încetarea luptelor
Nu înțelegea nimic, dar nu era treaba ei. Adică de ce peste tot erau numai oameni morți, de ce nu mai avea unde să se joace, de ce avioanele zburau încontinuu ce se petrecuse cu casa lor cea dragă din Trang Bang? Stăteau pitulați acolo, în templul acela, când vuietul începuse a pica peste ei. Era clar! Urma bombardamentul!
8 iunie 1972, undeva la Nord de Saigon. Avioanele vietnamezilor din Sud atacă un teritoriu cucerit de Armata Poporului. Războiul dintre comuniști și băieții susținuți de SUA durează, deja, de 11 ani...Copii stau ascunși acolo, în Templul Coadai. E clar, ghiulelele vor începe să cadă! Ies afară, să caute alt loc. Patru bombe cu napalm pleacă din burțile bombardierelor. Benzina asta gelatinoasă arde la temperaturi cuprinse între 800 și 1.200 de grade Celsius. Nu prea există arsuri de gradul 1...Direct inconștiență și, apoi, moarte...
Cei mici fug pe drum, protejați de soldați. În mijloc, o fetiță, așa, cam pe la nouă anișori. Complet dezbrăcată. A simțit că arde ceva pe ea, că trupul îi ia foc, și-a smuls hainele. Aleargă, disperată și plânge.
Nick Ut e un fotojurnalist. Are abia 21 de ani, e pe front de ceva vreme, dar poze face de la 16. Născut prin partea locului. Fratele său mai mare, Huynh Thanh My, angajat al Associated Press, a decedat pe front, în timp ce încerca să surprindă cadre. Zice-se că în ultima secundă de viață, l-a prins pe Nick de mână: ”Tu trebuie să tragi poza care să pună capăt acestei nenorociri”.
”Prin fumul negru am văzut o mamă cu un copil mort în brațe. Am început să declanșez, ca o mitralieră. Apoi, o fetiță complet dezbrăcată, care urla de ce i se întâmplă ei toate astea. Îi cădeau bucăți de piele de pe gât, de pe mâna stângă, de pe spate”. Lui Ut nu i-a mai ars de fotografii. A lăsat camera, a sărit s-o ajute. I-a turnat apă peste răni, pielea-i fierbea, a acoperit-o cu o pătură. A suit câțiva copii în mașină și a plecat spre spital, printre bombe, fum și avioane. Kim Phuc, copila, plângea și spunea că va muri. Nick Ut, fotograful cu 12 ani mai mare, plângea și se ruga.
În cortul cu crucea cea roșie pe el, nu l-a băgat nimeni în seamă. I s-a spus că nu mai sunt medicamente, că cele rămase sunt bune pentru a salva militarii, nicidecum civilii. A scos legitimația de la gât, a urlat că arma asta e mai tare decât cel mai puternic napalm. ”Dacă vreunul dintre cei mici moare, mâine voi sunteți pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume”, a zbierat. S-a făcut liniște. S-au apucat să le curețe rănile.
S-a întors la camera sa. Avea opt role de film trase. A ajuns la sediul AP din Saigon. A developat, le-a predat. A fugit la spital, să vadă ce face micuța vietnameză. Era bine. Cât putea fi bine un copil cu 14 luni de spitalizare și 17 operații...A revenit la birou. L-au sunat să-i spună că poza sa a făcut, deja, înconjurul lumii. Negativul numărul șapte. Și-a dat seama că avea să fie imaginea ce interzicea războiul. Tot legenda spune că președintele american Richard Nixon, urmărind cadrul, a dat ordine ca ororile să înceteze. Pe 30 aprilie 1975 se așternea liniștea. Domnul Ut primea un Pulitzer, superlativul absolut al premiilor jurnalistice.
Kim a rămas cu amintirile. Trei ani și cu durerile. Pentru totdeauna, cu cicatricile. La început, a urât poza. Era ceva personal, îi aducea aminte de orori. Și pe Nick. Apoi, la 19 ani, s-a creștinat. A descoperit Biblia. A descoperit că dacă imaginea nu exista, despre războiul acela n-ar fi aflat aproape nimeni. A descoperit că dacă Nick nu era, despre ea s-ar fi vorbit, acum, la trecut.
Ambii au evadat de acolo. Kim, în Canada. Nick, la Los Angeles. Lună de lună îl suna. ”Unchiule, sunt bine. Acum nu mai am motive să fug. Azi zbor!” În 1996 copilașii din acea imagine s-au găsit cu piloții care au lansat bombele. Toți au plâns. Apoi, unii au primit iertarea celorlalți.
Zilele trecute, Kim, supraviețuitoare, mamă, soție și misionară s-a revăzut cu Nick, la Madrid. Și-au făcut un selfie. O imagine pașnică, pe timp de pace...
