Antena Căutare

Imagini impresionante! Cum arată primul parc solar din lume, de unde se vede Calea Lactee cu ochiul liber

Două treimi din populația lumii nu pot observa mai nimic, atunci când privesc cerul noaptea. În ultimii ani, Asociația Internațională ''Dark Sky'' a identificat câteva locuri de pe planetă care permit observarea cerului înstelat până în cele mai mici detalii.

Două treimi din populația lumii nu pot observa mai nimic, atunci când privesc cerul noaptea. În ultimii ani, Asociația Internațională ''Dark Sky'' a identificat câteva locuri de pe planetă care permit observarea cerului înstelat până în cele mai mici detalii, scrie Agerpres.

Scopul înființării parcurilor stelare este acela de a ''păstra'' cerul nopții în claritatea sa naturală și de a educa publicul larg privind poluarea luminoasă și ce măsuri se pot lua în acest sens.

Zona Monumentului Național al Podurilor Naturale din Utah, SUA, a fost desemnată, la 6 martie 2007, de către Asociația ''Dark Sky'', primul parc stelar din lume, potrivit www.darksky.org. De aici se poate vedea luminoasa Cale Lacteee, în toată splendoarea sa, fără nicio poluare luminoasă. Declarate monumente ale naturii încă din 1908, cele trei poduri naturale din stâncă au fost numite "Kachina," "Owachomo" și "Sipapu" în onoarea nativilor americani, care o dată trăiau în această regiune, după cum menționează site-ul oficial al parcurilor naționale din SUA, www.nps.gov.

Articolul continuă după reclamă

Imagini incredibile surprinse în zonele fără poluare luminoasă

Primul parc stelar din lume a fost omologat în Cartea Recordurilor ediția 2013

În anumite zone pot fi văzute până la 15.000 de stele de-a lungul unei singure nopți. Prin contrast, mai puțin de 500 de stele pot fi văzute din cadrul mediului urban. Poluarea luminoasă afectează nu doar cercetările astronomice, ci, într-un mod mult mai intens, și ciclul de viață al animalelor nocturne, care au nevoie de întuneric pentru a supraviețui.

La noi în țară, începând cu 2014, membrii Asociației Vadon din Sfântu Gheorghe au demarat procesul de găsire al celor mai potrivite locuri, în care ar putea fi amenajat un astfel de parc. Zona ideală, potrivit acestora, este sit-ul natural aflat în Munții Bodoc-Baraolt, care însumează circa 56.000 de hectare. Acesta va fi primul parc stelar din țară acreditat internațional, unde turiștii vor putea observa corpurile cerești fără a fi deranjați de poluarea luminoasă.

Imagini incredibile surprinse în zonele fără poluare luminoasă

Parcul Cherry Springs, Pennsylvania, SUA (2008), Parcul Forestier Galloway, Scoția (2009), Parcul Zselic, Ungaria (2009), Parcul lacului Clayton, New Mexic, SUA (2010), Parcul Național Big Bend Texas, SUA (2012), Parcul Național Valea Morții, California, SUA (2013), Parcul Național Northumberland și Parcul Kielder din Marea Britanie (2013), Monumentul Național Hovenweep, Utah-Colorado, SUA (2014), Parcul Național Capitol Reef Utah, SUA (2015) sunt printre parcurile stelare certificate la nivel internațional de pe Terra, de unde pasionații pot vedea stelele în toată strălucirea lor, conform www.darksky.org.

Sursa: Agerpres



Un copil își face temele în stradă, la lumina diferitelor magazine! O poveste de viață emoționantă și fotografie ce nu m... Spune adio balsamului de rufe. Care este cel mai ieftin și bun înlocuitor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Test de personalitate rapid! Primul element pe care l-ai văzut în imagine scoate la iveală defectul pe care nu l-ai conștientizat
Test de personalitate rapid! Primul element pe care l-ai văzut în imagine scoate la iveală defectul pe care nu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a pățit un bărbat după ce și-a făcut transplant de păr. S-a speriat când s-a uitat în oglindă și a văzut ce se întâmplă
Ce a pățit un bărbat după ce și-a făcut transplant de păr. S-a speriat când s-a uitat în oglindă și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x