Istoria cu care ne mândrim: cum s-a înecat, călare fiind, în Dâmbovița, domnitorul Vlad al VI-lea. Se zice că și calul era beat!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Vlad al VI-lea n-a domnit mult. În afara faptului că avea plăcerea de a chinui boierii, că a fost ctitorul mănăstirii Viforâta, că și-a făcut dușmani în puternica famile a Craioveștilor, a rămas în istorie drept domnul care a pierit, călare fiind, în Dâmbovița, de unde și supranumele: VLAD ÎNECATUL

Deși a domnit nițeluș mai mult de doi ani, debutând pe tron în iunie 1530 și finalizând afacerea în septembrie 1532, Vlad al VI-lea a lăsat pagini de aur în istoria României, pe care suntem datori să le cunoaștem!

Pe tron s-a urcat după Moise Vodă, un tip de care nimeni nu-și prea aduce aminte. La jumătatea anului 1530 s-a dus, la Constantinopole, acolo unde se făceau delegările, cu ceea ce trebuie în traistă, a tras cardul, a decontat la Înalta Poartă și a fost uns. Numai că Moise, izgonit peste munți, s-a întors cu o ceată de mascați, la care se lipiseră și cei din familia Craioveștilor, una extrem de importantă. Meciul direct are loc pe 29 august 1530, la Viișoara. Vlad evoluează mai bine în apărare, contraatacă furtunos și învinge. Inutil să mai spunem că Moise piere, la fel și Barbu (II) Craiovescu.

După ce se liniștește, Vlad al VI-lea își stabilește două priorități: să curețe țara de vrăjmașii boieri și să bea până nu mai poate! În două sezoane trimite pe cealaltă lume peste 150 de boieri cu ștaif, amintindu-i aici pe cei din Spinișor, Văleni, ca și pe comisul Gogoașă, fiul lui Danciu din Drăghici. Face și desface alianțe, ia de la dușmani și dă la prieteni pământurile, dar, între timp, are vreme și de ctitorirea Mănăstirii Viforâta, de lângă Târgoviște, lucrarea arhitecturală de seamă. Pe la 1531, pentru a-și consolida domnia, leagă căsătorie cu Ana, fiica domnitorului moldav Petru Rareș, pui de Ștefan cel Mare.

În toamna lui 1532, mănăstirea nu e gata, dar Vlad se pune pe sărbătorit. N-are idei rele. Vrea să facă, acolo, o gropniță, o încăpere între pronaosul și naosul bisericii, unde să fie înmormântat după ce pleacă de pe istă lume, o necropolă domnească pentru el și urmașii sei. Meșterii se pun pe treabă, domnitorul, pe băutură. Pe final de septembrie, dă o masă pe cinste, udată cu vin din belșug. Deși e noapte, matol fiind, nu realizează ce face. Spune că pleacă să ucidă vrăjmașii de la Curtea de la București, se suie pe bidiviu și purcede la drum. Acestea sunt ultimele clipe în care este văzut în viață. ”Și cum ajunge el la Popești, den jos de București, se înecă, dimpreună cu al său cal, într-o apă (n.r. - Dâmbovița)”, zice cronica ”Dacoromano-Saxonica”, ținută de Adolf Armbruster, la pagina 198. Răutăcioși, boerii trădători lansează legenda că până și armăsarul ar fi avut strânse legături cu Bachus, după ce ingerase o cantitate uriașă de mere, fructe ce, mai apoi, fermentaseră.

Cum gropnița de la Viforâta nu e gata, a sa mumă, Doamna Anca din Sărata, îl coboară la cele veșnice la Mănăstirea Dealu, dăruind satul Pătrărești ”pentru sufletul copilului domniei ei”. În mod curios, deși mormântul lui Vlad Înecatul, supranume cu care se alege, se afla lângă cel al tatălui său, Vlăduț Vodă, avea să dispară, în condiții neelucidate nici până acum, astfel că astăzi nu se poate preciza cu exactitate unde-și doarme somnul de veci.