Antena Căutare

Jo, Superfemeia! Nu simte durerea, e operată ”pe viu” iar rănile i se cicatrizează instant! ”În loc de morfină, i-am dat Paracetamol”

Până la 66 de ani, Jo Cameron nu și-a dat seama că este o Superfemeie! N-a avut nevoie, niciodată, de anestezie, fracturile n-au durut-o, a văzut că mâna i-a luat foc numai când a simțit miros de ars, rănile i se cictarizează imdiat și poate mânca ardei de Bonney, una dintre cele mai iuți specii din lume, fără niciun fel de probleme! ”După o astfel de operație, unii au nevoie de morfină. Ei i-am dat un paracetamol”, spun doctorii care au operat-o

Până la 66 de ani, Jo Cameron nu și-a dat seama că este o Superfemeie! N-a avut nevoie, niciodată, de anestezie, fracturile n-au durut-o, a văzut că mâna i-a luat foc numai când a simțit miros de ars, rănile i se cictarizează imdiat și poate mânca ardei de Bonney, una dintre cele mai iuți specii din lume, fără niciun fel de probleme! ”După o astfel de operație, unii au nevoie de morfină. Ei i-am dat un paracetamol”, spun doctorii care au operat-o

La 66 de ani, Jo Cameron, scoțiană la obârșie, a intrat în sala de operații. Ceva destul de complicat, două intervenții, la mână și la picior. A mers la ”Hospital Raigmore” din Inverness. La început, doctorii nu și-au dat seama că este ceva mai specială...Apoi, după ce a fost dusă în salon, au vrut să-i dea morfină, pentru calmarea durerilor. Asta cereau mulți dintre ei, în timp ce se zvârcoleau. Pe ea au liniștit-o cu un Paracetamol. A fost momentul în care oamenii în halate albe și-au zis că e cazul să-i investigheze trecutul medical. Au aflat că acesta este plin de accidente de toate felurile, că trăia cu o avansată artrită fără să ia nici măcar cel mai inofensiv medicament, că nu știa ce este aceea durerea și că nu-și amintea ca vreodată să fi cerut anestezie!

”Chiar așa - gândea Jo, de ce aș fi specială?”

A fost rugată să-și aducă aminte ce s-a petrecut cu ea. ”De fiecare dată când am mers la medicul stomatolog, n-am avut nevoie, niciodată, de anestezie! Nu vorbesc despre injecție, ci despre acel spray. Mi-am fracturat mâna. N-am simțit nimic. La spital, asistenta era să leșine, când m-a văzut. Dar jur că nu exista durere! Apoi am observat că mâna mi-a luat foc, de la plita electrică, în momentul în care am simțit miros de carne arsă. Pielea mi se cicatrizează aproape pe loc, indiferent de natura rănii și, da, consum, fără probleme, ardeii de Bonney”, sună, pe scurt, poveste ei. Ultimii reprezintă una dintre cele mai iuți specii din lume.

Articolul continuă după reclamă

Jo, Superfemeia! Nu simte durerea, e operată ”pe viu” iar rănile i se cicatrizează instant! ”În loc de morfină, i-am dat Paracetamol”

Jo Cameron (stânga), alături de soț și de cei doi copii ai săi

Specialiști de la faimoasa Universitate Oxford, dar și cei din Calgary, Canada, au fost chemați să o analizeze pe Jo Cameron. Au descoperit că este vorba despre o dublă mutație genetică, până acum total necunoscută, ceva în genul FAAH. Acesta, știut în lumea celor care analizează durerea, este ”implicat” în semnalizarea sistemului endocanabinoid, cel care ”semnalizează” senzații precum durerea, cel care analizează starea de moment sau este responsabil cu memoria. Din această cauză, Jo este o femeie liniștită, care nu știe ce este teama sau panica, nici chiar în situații extrem de periculoase, ca atunci când a suferit un grav accident de circulație, a ieșit din mașină și s-a așezat pe bordură, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut! În schimb, are pierderi de memorie, așa că nu totul este perfect și pozitiv la acest genotip!

După luni de investigații, specialiștii și-au anunțat concluziile în revista ”British Journal of Anaesthesia”. ”Nu este vorba numai despre un caz special. Am găsit o cale minunată de a dezvolta tratamente pentru foarte multe probleme de sănătate. Vom putea lupta contra durerii cronice, contra oricărui tip de teamă, contra stresuului post-traumatic, vom ajuta la refacerea rănilor. Da, toate cu ajutorul terapiei genetice, în urma aceea ce am descoperit la Jo”, au fost vorbele lui James Cox, unul dintre specialiști. ”Fiecare al doilea pacient care intră în sala de operații suferă o durere moderată spre intensă, cu tot arsenalul de analgezice administrat și în ciuda tuturor tehnicilor disponibile, disponibile în acest moment, pentru evitarea durerii. Genul FAAH-OUT poate schimba, complet, acest lucru și, în același timp, poate ajuta la cicatrizarea rănii, într-o perioadă mult mai scurtă”.

A înhămat la căruță patru zebre și a ieșit la plimbare! ”Doamne, cai cu dungi!”... Jenny și Jason. Au scăpat din cele mai crunte atenate: 11.09.2001, Londra-2005, Mumbai-2008. 3.500 de morți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de vacanță. Ce a surprins-o
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți români le cred
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x