Antena Căutare

Joac-o pe asta! Un consultant al Teatrului German din Timișoara caută adresa de e-mail a lui Moliere! Băiatul e stins din 1673!

Deși pare greu de crezut, Elisa Covaci, consultant artistic al Teatrului German de Stat din Timișoara, încearcă, de câteva zile, să găsească adresa de e-mail a domnului Moliere, pentru a discuta cu acesta o problemă legată de drepturile de autor. Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière a trecut la cele sfinte în 1673...

Moliere, autorul, printre altele, a unor capodopere precum ”Avarul”, ”Bolnavul închipuit”, ”Mizantropul” ori ”Tartuffe”

O recentă postare a lui Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat la Ministerul Culturii, și fost consilier municipal în Timișoara, a făcut furori pe Facebook. La început, nimeni nu a putut crede, apreciindu-se că este vorba despre o glumă bună dar apoi, după ”săpături”, s-a ajuns la concluzia că totul este perfect adevărat.
Concret, Ieremia îi atrăgea atenția primarului Nicolae Robu că din cauza lipsei unui management profesionist, la Teatrul German de Stat din Timișoara s-a ajuns la o situație de ”mirul lumii”. Elisa Covaci, noul consultant artistic al teatrului, dorea, cu puțin timp în urmă, să afle adresa de e-mail a domnului Moliere, pentru a coresponda cu acesta pe tema unor drepturi de autor.

Joac-o pe asta! Un consultant al Teatrului German din Timișoara caută adresa de e-mail a lui Moliere! Băiatul e stins din 1673!

Moliere, autorul, printre altele, a unor capodopere precum ”Avarul”, ”Bolnavul închipuit”, ”Mizantropul” ori ”Tartuffe”

Moliere e mort de 346 de ani, dar doamna consilier artistic Elisa Covaci are nevoie de adresa sa de e-mail, pentru a dialoga pe seama drepturilor de autor

Contactată de către cei de la Pressalert.ro, Elisa Covaci nu a negat: ”Informația este puțin greșită, nu mă ocupam eu de drepturile de autor, dar ne interesează adresa. Dumneavoastră ne puteți ajuta? Nu pot să vă dau detalii, colega care a lucrat înaintea mea a făcut adrese, dar nu știu cui. Putem să discutăm mai multe despre Moliere, dar m-ați luat pe nepregătite”, a spus dumneaiei. Chestionată dacă știe între ce ani a viețuit Moliere, consultantul artistic a răspuns, după mai multe ezitări și eschive, în timp ce căuta pe internet: ”Între '45 și '73. Pardon, între '22 și '73”.

Articolul continuă după reclamă

Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut ca Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, maestru infinit al satirei comice. Unul dintre cele mai faimoase momente din viața sa este chiar ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca ”Le Malade imaginaire” ("Bolnavul închipuit"). Vorbea, prăbușindu-se pe scenă. A murit la puține ore după aceasta la casa sa, fără împărtășanie, pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu. Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa, Armande, a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.

Père Lachaise, locul în care Balzac, Moliere și Marcel Proust s-au odihnit pentru ultima oară! Cum arată cel mai frumos cimitir din Paris!

În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise, Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

Revenind la Teatrul German de Stat din Timișoara, să spunem că ele este coordonat de Ioan Boldurean, fost inginmer la Avicola și la Fabrica de Ciorapi, și fost director la SC Getax SA. Două situații de care, cu siguranță, Moliere ar fi fost foarte mândru și pe care, cu a sa peniță măiastră, le-ar fi ironizat în cel mai fin mod posibil...

Nordul statului Botswana, locul de origine al omului modern - studiu... Un consultant al Teatrului German din Timişoara ar fi cerut adresa de e-mail a lui ”Molier” pentru o corespondenţă pe te...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiecte misterioase în formă de meduză, surprinse pe cer în mai multe orașe din SUA. Ce explicație au specialiștii
Obiecte misterioase în formă de meduză, surprinse pe cer în mai multe orașe din SUA. Ce explicație au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaia de stele Leonide revine pe cerul României. Când poate fi observat fenomenul spectaculos din noiembrie 2026
Ploaia de stele Leonide revine pe cerul României. Când poate fi observat fenomenul spectaculos din noiembrie 2026
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x