Jurnalul unui sublocotenent, care a luptat în Primul Război Mondial: "Nu eşti bocit de rude, nu mai este nimenea. Suntem târâţi câte 30-40 într-o groapă"

Un jurnal al unui sublocotenent care a luptat în Primul Război Mondial este exponatul lunii martie la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti. Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc joi, de la ora 13.00, la sediul instituţiei muzeale.

Micro-expoziţia va fi deschisă la MNIR în perioada 22 martie – 15 aprilie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.

Potrivit MNIR, autorul jurnalului era originar din Copăcioasa, localitate aflată la 25 de kilometri de Târgu Jiu, oraş în care a trăit şi studiat. Înainte de înrolare era angajatul unei bănci din Craiova. A fost înrolat ca sublocotenent şi a plecat pe front la 11 octombrie 1916, scriind în jurnal note din Oltenia, Muntenia şi Moldova.

Viaţa de front îi i-a oferit acestui sublocotenent o serie de episoade tragice, legate de creşterea numărului îmbolnăvirilor de tifos exantematic şi chinurile crunte prin care treceau bolnavii. Epidemia îi dobora atât pe militari, dar şi pe civili. Pe lângă mizerie şi aglomeraţie, o altă cauză era legată de proasta alimentaţie, de lipsa lemnelor şi de frig, numărul victimelor devenind din ce în ce mai mare.

„Nici dangăt de clopot, nici clocot de lume, nu eşti bocit de rude nu mai este nimenea, ci târâţi câte 30-40 într-o groapă, asta ne e soarta”, scria, la 8 martie 1917, sublocotenentul.

Însemnările sale au două registre. Cel real – cruzimile şi neajunsurile războiului ce devin viaţă cotidiană, chiar şi în spatele frontului. Însă, marile probleme cu care s-a confruntat sublocotenentul au fost: masa zilnică, căutarea locuinţelor, deparazitarea. Cel de-al doilea registru este cel al viselor. Aproape zilnic, sublocotenentul şi-a notat ce a visat - despre membri ai familiei sau despre iubitele sale. El a notat şi interpretarea acestor vise care prevesteau binele sau răul ce urma să se întâmple.

În paginile jurnalului poeziile sunt destul de numeroase, majoritatea de dragoste, unele ale unor clasici transcrise din memorie, altele scrise de către sublocotenent şi dedicate celor două iubiri constante şi vechi - Clemence şi Paraschiva - sau pasiunilor mai noi întâlnite în timpul războiului.

Pe lângă poezii, autorul pigmentează notele de front cu desene, dintre care unele cu tentă erotică, dar şi caricaturi ale unor personaje politice şi istorice ale vremii.

În notele scrise pentru sine, făra intenţia de a le publica vreodată, autorul s-a referit la sentimentele pentru două tinere şi a narat viaţa pe front şi încercările sale de a nu ajunge în prima linie. Frământările personale legate de irosirea propriei vieţi apar frecvent în paginile sublocotenentului şi, mai ales, în momentele de cumpănă.