Antena Căutare

Legenda Regelui Arthur e reală! A luptat cu creaturi magice, a înființat cel mai mare ordin cavaleresc și a avut cel mai mare vrăjitor din istorie de partea lui

Regele Arthur din Camelot a fost un rege legendar care a luptat împotriva invaziei saxone la începutul secolului al VI-lea. S-a scris enorm despre Camelot și Arthur și s-au făcut documentare. Toata lumea a încercat să afle cine este, cum arată, unde este îngropat, unde și-a lăsat sabia, coroana, comoara. Dar a existat el oare cu adevarat sau este doar un erou al mitologiei celtice?

Galerie
Legenda Regelui Arthur

Până în prezent, deși dezbaterile curg de secole, istoricii nu s-au pus încă de acord. Arthur nu apare în sursele contemporane existente privitoare la invazia saxona. Despre ele a scris călugărul celt Gildas în lupta de la Mons Badonicus în anul 500. Arthur apare deabia câteva sute de ani mai tarziu în scrierile unui istoric galez numit Nennius ce ne da o listă de 12 bătălii pe care Arthur, regele războinic, le purtase. Pline de poezie galeză, bătăliile au loc în locuri și timpuri atât de diferite, încât i-ar fi fost imposbil unui om să participe la toate.

Mai târziu, alți scriitori s-au inspirat din munca sa. Faima regelui Arthur devine cunoscută în lumea celtică, apoi se întinde după cucerirea normandă din 1066 legând Anglia de Franța. În secolul al XII-lea, Geoffrey of Monmouth scrie în prima istorie a regilor Angliei despre viața lui Arthur. Chiar descrie sabia sa magică Caliburn (Excalibur), cavalerul său de încredere, Lancelot, regina Guinevre și pe vrăjitorul Merlin. O sursă irezistibilă de mit și adevărt, cartea este inspirată de un vechi manuscris celtic.

Legenda lui Arthur are un rol important în istoria Britanică

Există numeroase variante ale legendei arthuriene, dar povestea de bază este similară în cele mai multe părti ale Angliei. Arthur era fiul ilegitim al Regelui Britaniei ce i-a urmat la tron în urma unei demonstrații de putere neobișnuită. Mai târziu va învinge inamici puternici și va proteja regatul.

Articolul continuă după reclamă

Legenda Regelui Arthur e reală! A luptat cu creaturi magice, a înființat cel mai mare ordin cavaleresc și a avut cel mai mare vrăjitor din istorie de partea lui

Excalibur

Faptele ne arată că există multe teorii despre originea numelui marelui Rege. Unii savanți cred că numele său vine de la numele roma Artorius, derivat de la etrusci. Alții cred că numele provine din celticul Art-rig, însemnând Regele Urs. Sau poate de la steaua Arcturus care este localizată lângă constelația Ursa Major (Marele Urs). Sau poate provine de la vechiul nume irlandez Artur, derivat din vechea galeză.

Camelot - Regatul Regelui Arthur

Regatul mitic al regelui Arthur, un loc al păcii și egalității, cu turle albe strâlucind în soare, o utopie pentru noi, se numește în legendă Camelot. Cei mai mulți istorici moderni sunt de acord că regatul regelui Arthur era doar o utopie legendară unde pacea și justiția conduceau și triumfau. Asta pentru că este împotriva imaginii pe care o avem despre Evul Mediu, un loc unde realitatea crudă, violența, bolile și barbarismul erau la putere.

Camelotul a fost prima oară introdus în legenda arthuriană ca un oraș la sfârșitul secolului al XII-lea. Este vorba de poetul francez de Troyes, în povestea sa despre cavalerul Lancelot. Camelot devine mărețul regat al poveștilor arthuriene în secolele care urmează.

Regina Guinevere - Marea iubire a lui Arthur îl trădează

Datele adunate despre regele Arthur revela prezența unei mari iubiri în legendă – regina Guinevere. Regina este cunoscută ca și Gwenevere, Guenevere, Guenievre, Guenhumare, Ginevra, Gwenhwyfar sau Jenefer. Există multe variante ale poveștii lui Guinevere în mitul arthurian și în poveștile Cavalerilor Mesei Rotunde.

Citește și: Galerie foto! O domnie cât o viaţă! Regina Elisabeta a II-a, o fotografie pentru fiecare an la tron

Însă de cele mai multe ori ea apare ca o regină trădătoare ce a comis adulter cu cel mai bun si credincios cavaler al regelui Arthur, Lancelot. Ea va deveni mai târziu soția nepotului lui Arthur, trădătorul Sir Mordred. Era fie fiica unui rege sau o descendentă a unei familii nobile romane. Era înfațișată ca fiind foarte frumoasă, dar o anti-eroina tragică.

Regele Arthur a fost ucis în ultima sa bătălie la Camlann

Teoria și legenda afirmă că regele Arthur a murit în Bătălia de la Camlann. Sau a fost rănit mortal, depinde de sursă. Într-una dintre cele mai populare povești, soția sa Guinevere și primul cavaler Lancelot aveau o relație, așa că Arthur a asediat castelul luni întregi, dar nu și-a putut înfrange vechiul prieten. În cele din urma s-a ajuns la un acord, potrivit căruia Arthur își primea soția înapoi și Lancelot era lăsat în viață, dar exilat în Franța.

Legenda Regelui Arthur e reală! A luptat cu creaturi magice, a înființat cel mai mare ordin cavaleresc și a avut cel mai mare vrăjitor din istorie de partea lui

Sir Lancelot

Totuși, Arthur nu își putea ierta prietenul și l-a urmat în Franța. L-a lăsat pe nepotul său Mordred, să se ocupe de regat. Dar Mordred își dorea regatul pentru sine și a luat-o de soție pe Guinevere. Când s-a întors acasă, Arthur s-a văzut nevoit să lupte pentru drepturile sale.

În timpul unei mari bătălii, la Camlann, Mordred și Arthur s-au rănit reciproc de moarte. Însă se crede ca trei zâne-regine au luat corpul lui Arthur și au navigat spre misterioasa insulă Avalon pentru a-i vindeca ranile. Unii cred că Arthur încă locuiește acolo pe tărâmul zânelor, adormit într-un deal gol pe dinauntru, asteptând să se trezească și să apere Anglia când va fi nevoie.

Scoaterea sabiei legendare Excalibur din piatră

Într-una din cele mai faimoase părți ale legendei lui Arthur, acesta scoate o sabie din piatră pentru a-și arăta descendența și meritul. Scoțând sabia, Arthur își demonstrează sieși și celor din jur că este demn de a conduce Britania.

Legenda Regelui Arthur e reală! A luptat cu creaturi magice, a înființat cel mai mare ordin cavaleresc și a avut cel mai mare vrăjitor din istorie de partea lui

Sabia Excalibur

Merlin dorea să îi dea o șansă lui Arthur să crească și să devină rege. Așa că el a făcut să se ridice o mare piatră cu o nicovală în vârf. În aceasta a înfipt o sabie măreata cu inscripția „Cine va scoate această sabie din piatră este regele născut de drept al întregii Anglii”. Mii de oameni au incercat sa scoata sabia din stanca, dar nimeni nu a reușit. Cu timpul sabia a fost uitată. Anglia căzuse în ruină. Dar băiatul Arthur a crescut sub atenta îndrumare a lui Merlin. La aniversare celor 15 ani, este dus la piatră. El scoate sabia ca prin minune și devine regele de drept, regele promis al întregii Anglii.

Cavalerii Mesei Rotunde

Imaginea Mesei Rotunde este o altă simbolică și plină de adânci semnificații. O astfel de “masă”, o întâlnire la care regele era egalul celorlalți pare o utopie pentru acele vremuri. Un sistem egalitar, de asemenea. Arthur nu ar fi devenit măreț fără cavalerii săi. În special cei mai importanți, care îl ajută să conducă regatul.

Citește și: Cea mai ciudată dramă din istorie! Valuri URIAȘE DE BERE au ucis opt oameni în Londra. Printre ei, doi copilași. 1.500.000 l

Masa va deveni mai tarziu o metafora pentru un înalt ordin cavaleresc ce va lua naștere la curtea regelui Arthur. Un ordin de cavaleri britanici, poate primul ordin de acest gen. Cavalerii ce urmau un cod strict al onoarei ce îi obliga să nu ucidă, să fugă de trădare, să arate milă, să îi ajute pe cei în nevoie, să nu lupte pentru certuri mărunte sau afaceri de dragoste.

Relația specială cu Vrăjitorul Merlin

Merlin este unul dintre marii magicieni din literatură. Posibil, imaginea lui este la bază una a unei vechi zeităti britanice. înfățișarea sa cu baston și pălărie țuguiată este aceeași pe care ne-o imaginăm din copilărie. Până și Tolkien a adoptat-o pentru vrăjitorul Gandalf. Merlin vrajitorul a fost învatatorul lui Arthur, mentor, sfătuitor și prieten. El a jucat un mare rol în povestea sabiei din stâncă, în așezarea lui Arthur pe tron și în conducerea Angliei.

Legenda Regelui Arthur e reală! A luptat cu creaturi magice, a înființat cel mai mare ordin cavaleresc și a avut cel mai mare vrăjitor din istorie de partea lui

Merlin

Merlin a fost adăugat legendei de către Geoffrey of Monmouth. El a combinat poveștile unui profet briton din nord, nebun numit Myddin Wyllt (cunoscut și ca Merlinus Caledonensis) cu povestea unui general roman, Ambrosius Aurelianus. În poveștile de mai târziu, Merlin a fost reprezentat și ca semizeu al credinței druidice și este asociat cu magia. Este o figura importantă chiar și astăzi în Țara Galilor și în tradițiile lor. Se crede că magicianul Merlin s-a născut la Carmarthen unde exista și un stejar antic.

Unde se găsește Camelotul

Castelul Cadbury este de mult timp un pretendent pentru Camelot. Nu există însă informații concrete despre locul real al regatului și castelului Camelot. Nu știm nici măcar dacă este un loc real. Dar ne place să credem. Așadar, daca sunteți în Anglia, nu ezitați să vizitați o posibilă locație. Castelul sta solitar pe un deal. Este primul loc propus pentru Camelot în secolul al XVI-lea de John Leland, dar mulți savanți nu sunt de acord cu această locație.

Legenda Regelui Arthur e reală! A luptat cu creaturi magice, a înființat cel mai mare ordin cavaleresc și a avut cel mai mare vrăjitor din istorie de partea lui

Ruinele Camelotului

Însa multe alte locații din țară pretind că fac parte din Camelot sau își trag rădăcinile de aici. Această descendență legendară este pentru unii motiv de mândrie, pentru alții motiv de profit datorită numărului mare al turiștilor. Iată și alte locații: Caerleon în Wales (un loc cu numeroase tradiții legate de ciclul arthurian), Camelford în Cornwall, Anglia (doar pentru că seamănă ca nume), Killbury în Cornwall, Anglia (crezut a fi curtea de la Kelliwic), Slack în West Yorkshire, Anglia (nume roman Camulodunum), și Winchester în Hampshire, Anglia (castelul chiar are o Masă Rotundă). Multe alte sate, orășele și cetăți pretind aceleași drepturi.

Unde este înmormântat Regele Arthur

Mulți cred că locul de veci al regelui este Glastonbury Abbey, un mic orășel din Somerset, Anglia, la 20 mile de Bristol. Această credință își găsește originea în scrierile istoricului medieval Gerald of Wales. El pretinde că Regele Henri al II-lea a trimis un mesaj abației în 1889 privind locația mormântului regelui Arthur. A fost informat că Arthur era înmormântat acolo sub numele unui bard galez necunoscut.

Citește și: A fost descoperit locul unde se afla masa rotunda a regelui Arthur

Dupa asta, în 1890, călugării abatiei au dezgropat un buștean gol cu două corpuri și o cruce ciudată. Crucea avea o inscriptie în latină, identificând corpurile ca fiind Regele Arthur și Regina Guinevere. Dar unii nu cred ce zic călugării.

Chiar dacă nu a fost un personaj real, puterea lui Arthur a crescut cu timpul. Cu trecerea secolelor, de la Henri al VIII-lea la Regina Victoria, scriitori, pictori, fotografi, regizori, artiști, cu toții au încercat să se apropie de figura lui și să-și câștige un loc în posteritate.

Înainte să-ți cumperi o haină de blană ar trebui să vezi aceste imagini. Ele sunt animalele ale căror trupuri le purtăm... A primit un diagnostic ca o sentință! În loc să moară, se bucură de fiecare zi primită „cadou”. Asta se întâmplă de 21 d...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cel mai vechi râu din lume. A apărut înainte dinozaurilor și rezistă până în ziua de azi
Cel mai vechi râu din lume. A apărut înainte dinozaurilor și rezistă până în ziua de azi
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Curcubeu descoperit în spațiu. Fenomenul „complet neașteptat” nu a mai fost văzut până acum
Curcubeu descoperit în spațiu. Fenomenul „complet neașteptat” nu a mai fost văzut până acum
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x