Luna era înclinată pe o axă diferită în urmă cu miliarde de ani

Urmărește A1 pe Discover

Luna nu s-a aflat mereu pe o axă de rotație sub același unghi ca în prezent, conform unui nou studiu, publicat în ultimul număr al revistei Nature, care ajunge la concluzia că axa satelitului natural al Pământului s-a modificat în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani din cauza vulcanismului selenar.

Activitatea vulcanică a încălzit o parte a suprafeței selenare, modificând masa și structura interiorului acestui satelit și provocând modificarea axei sale de rotație.

Cercetătorii au descoperit că axa Lunii s-a modificat cu aproximativ 6 grade după ce au studiat distribuția depozitelor glaciare de la polii selenari. "Ar fi ca și cum Polul Nord terestru s-ar muta în Groenlanda", a precizat coordonatorul studiului, Matt Siegler, cercetător la Planetary Science Institute.

Echipa care a realizat acest studiu susține că a reușit să demonstreze că o mare parte din apa înghețată de la polii selenari s-a format într-o perioadă de timp dinainte de această schimbare a axei. Acest lucru înseamnă că o parte din apa înghețată de pe Lună provine încă de la începuturile sistemului solar, care are o vârstă estimată de 4,5 miliarde de ani. "Dacă am trimite astronauți la poli ar putea recolta mostre din apa primordială din sistemul solar", a precizat și James Keane, planetolog la Universitatea din Arizona.

Oamenii de știință au suspectat că pe Lună ar putea exista apă înghețată spre sfârșitul anilor '90 ai secolului trecut, după ce sonda Lunar Prospector, aparținând NASA, a identificat hidrogen la suprafața satelitului. Existența apei înghețate în craterele de la polii selenari, în zone permanent umbrite, a fost dedusă după descoperirea hidrogenului și confirmată ulterior.

În urma studierii acestor zone polare de pe Lună, Matt Siegler și echipa sa au remarcat tocmai absența apei înghețate din unele cratere în care ar fi trebuit să existe. Acest lucru le-a atras atenția pentru că gheața ar fi trebuit să se acumuleze, de-a lungul timpului, în toate zonele umbrite, adăpostite de lumina solară și nu doar în unele. Acest lucru a sugerat că unele dintre craterele umbrite din prezent au fost expuse luminii solare în trecut, ceea ce a dus la topirea gheții.