Antena Căutare

Marcel Proust a câştigat premiul Goncourt acum 100 de ani. Două desene inedite, expuse la Paris

Marea editură franceză fondată de Antoine Gallimard în 1911 a inaugurat miercuri o expoziţie dedicată lui Marcel Proust pentru cea de-a 100-a aniversare a celui mai prestigios premiu literar câştigat de romanul "La umbra fetelor în floare", informează Le Figaro.

Marea editură franceză fondată de Antoine Gallimard în 1911 a inaugurat miercuri o expoziţie dedicată lui Marcel Proust pentru cea de-a 100-a aniversare a celui mai prestigios premiu literar câştigat de romanul "La umbra fetelor în floare", informează Le Figaro.

Galeria Gallimard a propus, începând de miercuri, o expoziţie Marcel Proust pentru a 100-a aniversare de la atribuirea premiului Goncourt scriitorului.

Aproximativ 60 de documente, între care un carnet de notiţe al lui Marcel Proust, "Moi prix Goncourt" (către 1920-1921) şi, pentru prima dată expuse, două desene de Paul Morand împrumutate de Biblioteca Naţională a Franţei: "Marcel Proust la Ritz" (către 1917) şi "Marcel Proust sur son lit de mort" (noiembrie 1922), vor fi prezentate publicului până la 23 octombrie.

Scrisori, manuscrise, desene şi fotografii au fost adunate din arhivele editurii Gallimard, de la Muzeul Marcel Proust - Tante-Léonie (Illiers-Combray), de la premiul Goncourt (Nancy), de la Biblioteca Naţională a Franţei şi de la Biblioteca literară Jacques-Doucet.

Articolul continuă după reclamă

Povestea dintre Proust şi Gallimard a început cu o neînţelegere. În 1912, "Du côté de chez Swann", primul volum din "À la recherche du temps perdu achevé", Proust îşi dorea să-l publice la NRF (casa de editură a lui Gallimard). Însă, manuscrisul său a fost respins în grabă. Proust s-a îndreptat către Bernard Grasset care a acceptat să publice cartea în 1913 pe cheltuiala autorului. "Refuzul acestei cărţi va rămâne cea mai mare greşeală a NRF", va scrie mai târziu André Gide, aflat la originea acestui refuz.

André Gide, Jacques Rivière (pe atunci secretar al NRF) şi Gaston Gallimard vor face din recucerirea lui Marcel Proust una dintre marile priorităţi ale editurii. "Am pentru opera dumneavoastră, ca şi pentru dumneavoastră, o afecţiune geloasă: cereţi deci de la mine ceea ce doriţi şi îmi voi folosi toate forţele pentru a nu vă dezamăgi niciodată", nu a ezitat să scrie Gaston Gallimard într-o scrisoare adresată scriitorului.

Abia în primăvara lui 1916 Gaston Gallimard va reuşi în cele din urmă să-l convingă pe Marcel Proust să plece de la Grasset şi să-i încredinţeze viitoarele cărţi. În octombrie 1917, Gaston Gallimard cumpără două sute de exemplare din "Du côté de chez Swann" care nu au fost vândute. El le va pune o copertă NRF înainte de a pe repune în vânzare.

Retipărirea de către Gallimard a volumelor "Du côté de chez Swann" şi "À l’ombre des jeunes filles en fleurs" s-a încheiat pe 30 noiembrie 1918. Ambele volume vor fi puse în vânzare după Război, în iunie 1919. Va fi un succes pentru editură. Pe 10 decembrie 1919, Marcel Proust va primi cel de-al 17-lea premiu Goncourt pentru "À l’ombre des jeunes filles en fleurs", a doua parte din "À la recherche du temps perdu", în faţa marelui favorit Roland Dorgelès.

În paralel cu această expoziţie, Gallimard va reedita pe 12 septembrie patru volume din "În căutarea timpului pierdut" în prestigioasa colecţie Pléiade (7.408 de pagini, 271 de euro).

Sursa : news.ro

Proiect UNICEF! Aproximativ 4.000 de ghiozdane așezate sub forma unor pietre funerare ca omagiu adus copiilor uciși în c... Peste 75 de saci cu rămășițe umane, găsiți în gropile din pământ! Polițiștii din Zapopan s-au îngrozit: „Nu știm câte ca...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poți opri pe banda de urgență a autostrăzii dacă ai o problemă cu mașina? Ce permite legea și când riști amendă
Poți opri pe banda de urgență a autostrăzii dacă ai o problemă cu mașina? Ce permite legea și când riști...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Unde se ascund buburuzele iarna. Locul din casă în care își caută adăpost când temperaturile scad
Unde se ascund buburuzele iarna. Locul din casă în care își caută adăpost când temperaturile scad
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x