„Eminescu a suferit pentru limba română, credința ortodoxă, reîntregirea Romaniei”, a declarat Constantin Barbu.
Controversele legate de Mihai Eminescu încep chiar din ziua în care s-a năcut. În arhiva bisericii Uspenia din Botoşani, ziua de "15 ghenarie 1850" este înregistrată drept ziua în care s-a născut Eminescu. Cu toate acestea Eminescu însuşi, atunci când a oferit o fotografie a sa societăţii Junimea, a notat pe verso ca dată de naştere 20 decembrie 1849. Mai mult, o Biblie care a aparținut familiei Eminovici conține toate datele de naștere ale copiilor, iar acolo scie clar că Mihai s-a născut pe 20 decembrie.
Nici perioada în care a studiat la Berlin nu a fost una așa cum s-ar fi așteptat. Cu toate că și-a ratat studiile realizate anii 1872-1874 deoarece nu s-a întors în țară cu diploma de doctor în filosofie, așa cum spera Titu Maiorescu, Eminescu s-a bucurat de una dintre cele mai productive etape din viața lui. Potrivit studiilor realizate de Ilinei Gregori, Mihai Eminescu mergea la cursuri de egiptologie, care aveau să dea roade mai târziu, în opere precum "Egipetul" sau "Avatarii faraonului Tla".
28 iunie 1883, ziua în care și-a dorit să fie asasin
Pe 28 iunie 1883, Mihai Eminescu avea să-și schimbe complet destinul, chiar în restaurantul Capșa, din București. Îndignat de ce se întâmpla în România în acea vreme și patriot înrăit, Eminescu face un scandal monstru și strigă în gura mare că o să-l asasineze pe Carol I.
La doar 33 de ani, Mihai Eminescu este arestat de poliție și este internat de urgență la nebuni. Pierde tot, iar în ultimii ai ani ani poetului au fost petrecuți printre pereții sanatoiilor, prin cârciumi și case mizere. De aici viața marelui poet se schimbă radical și cade și mai mult în depresie și alcool.
Eminescu a murit ca un martir, victimă a unui asasinat politic
Numeroase scrieri și teorii susțin că Mihai Eminscu a fost asasinat din cauza convingerilor sale politice naţionaliste. Criticul Iulian Costache contrazice această teorie spunând că autorii unor astfel de studii "îşi vând propriile deducţii drept certitudini": "În măsura în care te apropii de astfel de cărţi, devin sesizabile câteva aspecte: cele mai multe cărţi nu îşi citează sursele, le citează parţial sau sursele nu sunt transparente până la capăt. În schimb, concluziile care sunt oferite cu o garanţie absolută, care nu permite nicio ezitare. Practic, naratorul acestor studii pretinde să fie crezut pe cuvânt".
Moartea lui Eminesci „Caz de malpraxis”
"În momentul în care el s-a dus la Viena și a fost internat într-un sanatoriu și ăia, după o lună de tratament nu au găsit pentru ce fusese trimis, cu același tip de suferință.Și, după o lună, s-a întors acasă. A intrat din nou la Timpul, a început să scrie... Ei au constatat că nu putea să iasă decât de sub condeiul lui material de nivelul respectiv și a intrat din nou în mișcările intestine care i-au agravat starea. Atitudinea lui era foarte verticală.(...) Era suspectat încă din tinerețe. Austriecii nu îl înghițeau. Așa zisa nebunie este o stare neuro-psihologică care a fost agravată de combinația dintre stilului de viață, epuizarea și tratamentul urmat. Un caz de malpraxis cum s-ar zice azi. Creierul lui a fost lăsat pe un pervaz să îl mănânce o pisică și nu s-a făcut un buletin de constatare, dincolo de faptul că avea un creier de 2,3-2,4 kilograme care s-a mai găsit doar la Schiller (n.red. - Poetul Friedrich von Schiller) și încă câțiva", traducător și psihianalist Adrian George Săhlean
Mihai Eminescu, poezie în ceasul morții
Mihai Eminescu moare pe 15 iunie 1889, la ora 04:00, în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. În buzunarul acestuia este găsit un carnețel în care marele poet și-a scris ultimele poezii.
În revista Fântâna Blanduziei, în numărul din data de 23 iulie 1889, a apărut pentru prima dată poezia scrisă de Mihai Eminescu chiar înainte cu o oră să-și dea ultima suflare. Redactorul i-a pus titlul „Stele-n cer”, inspirat de primul vers. Această poezia a fost apoi republicată în 1890 în volumul „Proză şi versuri” de V.G. Morţun.
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;
Niște cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
Pustietăți.
Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
Drumuri de nori.
Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere
Asta e tot...
Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.
Orice noroc
Și-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Citește și:
