Urmărește A1 pe DiscoverCe sunt de fapt legendele urbane? Sunt povestiri ale folclorului contemporan, un tip de legendă sau chiar tradiție populară asociată unei superstiții și care, în ciuda faptului că poate include elemente supranaturale sau pur și simplu neverosimile, se prezintă de multe ori ca fiind o cronică a unor fapte sau întâmplări reale. De cele mai multe ori, la baza unei legende urbane poate sta o serie de întâmplări reale însă exagerate cu mult și îmbogățite cu evenimente fictive sau fabuloase. În general, legendele urbane sunt transmise prin viu grai, pe internet, pe unele posturi de radio sau televiziune și se bucură de o mare acceptabilitate mai ales în rândul tinerilor.
Tocmai din cauza faptului că legendele urbane sunt transmise mai ales prin viu grai, ele pot avea o multitudine de diferite variante, depinzând de narator și de ascultător. Termenul “urban” se folosește cu scopul de a deosebi aceste legende de cele din folclor, aparținând credințelor străvechi dar care nu mai sunt de actualitate.
Cele dintâi legende urbane ale Bucureștiului
În mod evident, printre cele mai vechi legende urbane ale Bucureștiului sunt cele privind modul în care orașul a fost întemeiat.
Există foarte multe legende privind întemierea orașului, la fel cum există foarte multe legende cu privire la numele său. Poate cea mai populară legendă este cea care îl are ca actor principal pe ciobanul numit Bucur, de la care ar fi venit și numele propriu-zis al orașului. Se crede că Bucur ar fi fost de fapt un boier cu domenii vaste dar, în același timp, și un păstor din jurul malurilor Dâmboviței, acolo unde se crede că ar fi fost Cetatea Dâmboviței, locul pe care se crede că ar fi apărut satul București sau, potrivit altor istorisiri, locul pe care exista satul București în momentul în care cetatea ar fi fost zidită. Mai mult decât atât, se mai spune și faptul că ciobanul Bucur ar fi fost de fapt fiul lui Vlaicu-Vodă și că, pe limba latină, i s-ar fi spus Hilarius iar pe limba slavă i s-ar fi spus Bucur. Așadar, se crede că numele de Bucureși vine de la cuvântul bucurie.
Cu toate acestea, exista multe alte legende privind modul în care capitala ar fi fost întemeiată. O altă legendă afirmă faptul că Mircea cel Bătrân, după ce biruie turcii într-o luptă foarte grea, întemeiază orașul București de bucurie că a câștigat lupta cea grea. De asemenea, o altă legendă afirmă că numele orașului vine de fapt de la un neam de oameni pe nume Bukurli, neavând de fapt nicio legătură cu termenul bucurie.
Desigur, toate acestea nu sunt consemnate de fapt în cadrul niciunui document oficial. Ele sunt doar simple legende. Începuturile Bucureștiului sunt de fapt încă o enigma ce nu a putut fi niciodată pe deplin rezolvată. Lipsa documentelor oficiale și amestecul între legendă și adevăr istoric fac aproape imposibilă relatarea corectă din punct de vedere istoric a începutului sau a modului de întemeiere al Bucureștiului. De aceea, toate ideile formulate cu privire la acest lucru rămân de fiecare dată la stadiul de teorii sau simple speculații.
Povestea străzilor din Centrul Vechi
Unele dintre cele mai populare povești despre București sunt cele ce vizeză Centrul Vechi. Una dintre cele mai cunoscute zone din Centrul Vechi este strada Lipscani, cunoscută în trecut sub denumirea de Ulița Mare, aceasta fiind artera care făcea legătura între principalele drumuri comerciale ale României. Strada Lipscani era populată de tot felul de negustori care își înființau magazine, prăvălii sau hanuri. Mai mult decât atât, tot pe această stradă, străini precum greci, sârbi, bulgari sau evrei și-au deschis bazaruri de unde tinerele românce își alegeau cele mai frumoase podoabe.
Se spune că numele străzilor din Centrul Vechi poartă astăzi numele meșteșugarilor ce puteau fi găsiți acolo. Așa se crede că a apărut strada Șelari ce nu de puține ori ar fi fost comparată cu Cartierul Roșu din Amsterdam datorită renumelui său controversat. Chiar pe ceastă stradă se crede că a luat naștere legenda curtezanei Zaraza.
Strada Smârdan are de asemenea o poveste fascinantă. Această stradă ascunde un eveniment extrem de important din istoria țării noastre. Aici, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza este ales ca domn al Țării Românești.
Mai mult decât atât, și Strada Covaci este recunoscută pentru bișnițarii care vindeu pe sub mână produse precum țigări de marcă sau ciocolată străină.
Legendele și miturile Centrului Vechi
După cum am putut vedea, majoritatea străzilor din centrul Vechi poartă numele meşteşugarilor şi negustorilor care îşi făceau veacul pe ele. Aşa a apărut şi strada Şelari, unde se găseau tot felul de obiecte de harnaşament. Tot aici a luat naştere şi legenda celei mai cunoscute curtezane a acelor vremuri, Zaraza, şi a cântăreţului Cristian Vasile.
Cunoscătorii legendei s-au împărţit în două tabere: cei care spun că Zaraza este 100% ficţiune şi cei care cred că a existat o femeie care a servit ca model pentru această legendă urbană, una dintre cele mai frumoase ale Micului Paris.
Marea iubire dintre unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai Bucureştiului interbelic şi cea mai frumoasă curtezaană din Micul Paris, Zaraza, se cântă şi astăzi în localurile cu aer nostalgic din Capitală. O poveste de amor nebun despre care cronicarii cred că este undeva între adevăr şi ficţiune.
Despre Zaraza se vorbeşte ca despre o frumuseţe dumnezeiască, cu buze senzuale, părul lung, brunet, uns din plin cu ulei de nuci. Considerată una dintre curtezanele de lux ale Micului Paris, se spune despre ea că avea trecere doar la cei mai sofisticaţi boieri ai vremii.
Fiecare apariţie a ei emana un exotism special. Obişnuia să poarte o rochie verde praz, cercei baroc şi pantofi împodobiţi cu ştrasuri care o făceau să nu treacă neobservată, spun cei care au studiat istoria vremii.
Povestea spune că Zaraza era o femeie care îşi alegea bărbaţii după portofel. Totul s-a schimbat atunci când aceasta l-a întâlnit pe Cristian Vasile, iar cei doi s-au îndrăgostit nebuneşte unul de celălalt. De atunci, curtezana a rămas fidelă cântăreţului, care cucerea atunci publicul din localul Vulpea Roşie cu noul său tango, „Zaraza“.
După doi ani de iubire fără seamăn, într-o seară de octombrie din 1946, Zaraza este ucisă în plină stradă, pe malul Dâmboviţei, de o persoană plătită de Zavaidoc, rivalul lui Cristian Vasile.
Potrivit legendelor vremii, durerea lui Cristian Vasile a fost atât de mare încât în scurt timp a înnebunit și apoi a dispărut.
Povestea Hanu’ lui Manuc
Povestea hanului începe în anul 1806 când, ajuns în București, Manuc Bei începe construcția uneia dintre cele mai faimoase clădiri ale vremii. Încă de la început, hanul s-a diferențiat prin arhitectura inovatoare căci Manuc și-a dorit încă de la bun început ca hanul său să nu semene cu structura de fortăreață pe care majoritatea hanurile o adoptau.
Prin ce anume a devenit Hanu’ lui Manuc cunoscut la acea vreme? Prin ospitalitatea sa iar acest lucru era menționat chiar în contractele de vânzare printr-o clauză atipică pentru vremea respectivă: "Se îndatorează dumnealui a se purta cu toată ceruta complezență, atât către pasageri, cât și ceilalți chiriași anuali ai hanului, dând fiecăruia onoarea ce merită, ca prin acest mijloc să nu se smintească reputația hanului."
În 1862, Hanu’ lui Manuc primește numele de Marele Hotel Dacia. Aici aveau să se organizeze evenimente mondene, petreceri private, baluri mascate, spectacole de teatru sau iluzionism și spectacole cu orhestră. Hanul devenea astfel locul în care lumea bună a Bucureștiului petrece.
În perioada comunistă, Ceaușescu și-a dorit să dărâme hanul pentru a mări Piața Unirii. Arhitectul său i-a spus însă faptul că Hanu lui Manuc este de fapt locul în care comuniștii se adună pentru a conspira. Se spune că, la aflarea acestei informații, Ceaușescu a ordonat pe loc restaurarea completă a hanului.
Legenda lui Dracula
Pe departe cea mai cunoscută poveste este cea a „Zidului lui Dracula “din beciul Curţii Vechi. În Centrul Istoric, există zvonuri cum că fostul domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, bântuie şi acum Curtea Veche, cetate construită de el în 1458.
Pe locul unde acum se află Curtea Sticlarilor, au fost găsite urme ale cazanelor lui Vlad Ţepeş, cunoscut şi sub numele de Dracula, unde se spune ca ar fi fost topitoria fostului domnitor.
Mitul „La Iordache”
Strada Covaci era recunoscută pentru bişniţarii care vindeau pe sub mână țigări de marcă şi ciocolată din străinătate. Însă tot aici era şi celebrul restaurant „La Iordache“. Localul a devenit renumit după ce, de aici, s-a dus vestea popularilor mititei sau mici.
Legenda spune că, într-una dintre nenumăratele nopţi de poveste, cârciumarul a rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţii pe care obișnuia să-i servească la restaurant. Nicolae Orăşanu, fost poet român, i-ar fi cerut acestuia să pună amestecul de carne tocată şi mirodenii direct pe grătar. Astfel, după ce Orăşanu a gustat din produsul-experiment, l-ar fi numit, în glumă, „mititel“.
Bucureștiul este cu siguranță un oraș al poveștilor și al legendelor urbane. Mai ales erioada interbelică a rămas in istoria Bucureștiului ca fiind o adevarată vârstă de aur ce este acum reflectată în mii de pagini de jurnal, fotografii, picturi,filme și, nu în ultimul rând, legende urbane și povești fascinante..
