Antena Căutare

O priveşti minute în şir, dar nu înţelegi nimic! Aşa arată cartea pe care nimeni nu poate să o citească! Accepţi provocarea?

Creaţia unui arhitect italian este una dintre cele mai ciudate opere de artă din lume. O carte pe care a publicat-o în 1981 stârneşte controverse de mai bine de 30 de ani, pentru că... nu poate fi citită.

Creaţia unui arhitect italian este una dintre cele mai ciudate opere de artă din lume. O carte pe care a publicat-o în 1981 stârneşte controverse de mai bine de 30 de ani, pentru că... nu poate fi citită.


Volumul “Codex seraphinianus” este o enciclopedie ilustrată a unei lumi imaginare şi este scrisă de Luigi Serafini într-un alfabet codificat, astfel că nimeni nu reuşeşte să “descoasă” misterul din jurul său.


Cele 360 de pagini conţin zeci de fotografii, scheme şi explicaţii ce par desprinse din filmele SF. Nici măcar felul în care au fost ele realizate nu se cunoaşte, dar se presupune că au fost desenate cu creioane colorate. Specialiştii sunt de părere că volumul este organizat în două secţiuni principale şi 11 capitole. Prima parte cuprinde detalii legate de natură, faună, floră şi fizică, iar cealaltă descrie aspecte referitoare la îmbrăcăminte, bucătărie şi arhitectură.


De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă din mai multe ţări au încercat să “traducă” volumul, însă nu au avut succes. Şi acum vine o întrebare destul de logică: autorul ce are de spus despre opera sa?

Articolul continuă după reclamă


Luigi Serafini a susținut tot timpul că aceasta este o altfel de realitate, pe care oamenii nu o pot înțelege. La fel cum copiii privesc o carte pentru adulți și nu înțeleg mare lucru, așa se întâmplă şi în cazul celor mari când analizează textele din Codex Seraphinianus.


Pentru cei interesaţi, aceasta poate fi cumpărată de pe Internet pentru sume cuprinse între 300 şi 1.000 de dolari, în funcţie de ediţie. Cartea a fost reeditată în 1983, 1990, 2006 și în 2013.

CITEŞTE ŞI: Te bagi? A apărut prima carte din lume care se autodistruge după 24 de ore de la deschidere

Invenția care ar putea salva vieți! A fost creat dispozitivul care îţi spune dacă eşti pe cale să faci un INFARCT... „S-a zguduit casa când a lovit!” Un bărbat a filmat TOTUL! „Am încremenit când am am văzut ASTA!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x