Este o mamă tânără, cu un curaj și o putere incredibile. A trecut prin momente greu de dus pentru orice om și, acum, are nevoie disperată de ajutorul celorlalți.
La aproape 30 de ani, Pintoi Beatrice Mariana încă se luptă să trăiască. O luptă pe care o duce aproximativ cinci ani. O luptă pentru copilul ei și visul de a-l vedea crescând. De curând, tânăra a reușit să emoționeze printr-un mesaj care descrie întregul calvar prin care a trecut până acum:
"Pe unii îi voi plictisi poate, dar nimeni nu e obligat să citească până la capăt, însă din respect pentru familia mea, prietenii virtuali şi nu numai, am decis să povestesc:
În ian. 2014, la 25 ani şi jumătate, am făcut cunoştinţă personală cu cancerul, în urma unei banale palpări am descoperit la sânul drept 2 noduli cât bobul de mazăre... m-am speriat, dar nu aşa de tare (viaţa mea tumultoasă de până atunci nu mi-a permis să mă mai sperii de orice) aşa că am mers liniştită la medic pt consult, ecografie şi mamografie.
O dnă doctor mi-a dat vestea, cu o voce de gheaţă ca trebuie să fac de urgenţă o biopsie, iar între timp să mă programez pt operaţia de masectomie, deoarece am cancer mamar. Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare, am părăsit acel cabinet cu un braţ de acte medicale din care nu înţelegeam sau nu vroiam să înţeleg nimic, am condus până acasă plângând şi întrebând cu disperare: DE CE? DE CE EU? Cu ce puteam fi de vină în această viaţă încât să primesc o aşa lovitură, o aşa pedeapsă?! Aveam acasă un îngeraş de 3 ani şi jumătate care avea nevoie de mine...Deci? De ce ?!
Mi-am răspuns singură la întrebare ca nu e o pedeapsă,pt că din păcate sunt copii cu acest diagnostic,ei ce vină au?! Am plâns o zi, am plâns două, apoi mi-am dat seama că nu voi rezolva nimic, din contră îmi epuizam energia atât de necesară în lupta cu această "bestie" care a răpit oameni dragi din viaţa fiecăruia dintre noi.
Am făcut biopsie şi între timp multiple investigaţii, toate cu acelaşi diagnostic...deşi medicii erau şocaţi de cazul meu (25 ani, nefumătoare, neconsumatoare de alcool, fără gena în familie de caz asemănător, fără tratamente hormonale, o naştere, alăptarea copilului 1 an etc).
Am ales să mă las pe mâna dr de la spitalul Filantropia, devenind de atunci "clienta fidelă" la fiecare 3 sapt până în prezent, am început chimioterapia, mi-am ras părul, de 8 martie mi-am cumpărat cadou prima mea perucă...
Între timp am mai dat o şansă căsniciei mele, cu speranţa că acest lucru ne va apropia şi vom lupta împreună, dar nu a fost aşa. După 8 şedinţe de chimioterapie, extenuante, nefiind nevoie să le descriu, am acceptat să renunţ la o parte din feminitate şi am făcut masectomia, sperând că sacrificiul meu va fi unul mic în comparaţie cu darul unei vieţi liniştite, fără cancer.
Au urmat 25 şedinţe de radioterapie şi alte tratamente hormonale,injecţii,perfuzii,medicamente luate "cu pumnul"am sperat că va fi suficient aşa că am continuat să zâmbesc, să iubesc...Din păcate "cancerul" este o bestie care nu ştie să fie corectă, nu se lăsă înduplecat nici de sacrificii, nici de rugăminţi, nici de dragostea unei mame faţă de copilul ei, aşa că fericirea mea a fost umbrită din nou, la mai puţin de 1 an de la operaţia anterioară, am aflat că am metastaze osoase...
Am lăcrimat din nou şi am suferit în tăcere deoarece înţelegeam că visul meu de a avea o familie numeroasă, mai mulţi copii, se spulberă, aşa că am decis împreună cu medicii să îmi scot şi ovarele pt a nu alimenta hormonal leziunile osoase.
Mi-am luat un căţel, pe Bijou, care înlocuieşte pentru mine şi Denis multe goluri.... Am continuat tratamentele, am încercat în paralel remedii naturiste,dar constat cu tristeţe că la fiecare CT oasele-mi firave se transformă într-o " cretă sfărâmicioasă" riscând în orice moment să se fractureze. Deşi doctorii mi-au interzis activităţile fizice, m-au pensionat medical, eu nu m-am oprit: am fost dependenta de calmante (Tramadol,Doreta) uneori şi să stau întinsă în pat era un chin, am folosit cârjele, am mers f greu, mi-am mutat cu mâinile piciorul drept pe pedale, conducând câte 60 km pe zi pentru a face naveta la şcoală cu Denis, nu am dormit luni la rând nopţile, m-am chinuit câte 20 min să mă îmbrac, pun o şosetă, sau încalţ.
Visam să pot alerga din nou, dansa, vroiam să mă pot juca cu copilul meu.....nu am conceput să mă dau bătută ...pentru că sunt LEOAICĂ şi mai presus de toate sunt MAMĂ, iar DENIS este sensul vieţii mele, universul meu!!!! Deşi unele zile sunt epuizante, pentru el merită orice efort!
În martie 2017 am mai făcut 5 şedinţe de radioterapie care "m-au mai pus pe picioare" cât să mă pot plimba prin parc alături de Denis, să-i pot fi alături la meciuri şi antrenamente, dar pe de altă parte mi-au slăbit corpul.... În noi. 2017 la CT am aflat că leziunile mele osoase s-au extins de la coloană, bazin, sacru până la col femural (care s-a şi fracturat incomplet) şi au apărut noduli şi la plămâni, aşa că am început din decembrie chimioterapie săptămânală, pe lângă celelalte tratamente.
M-am rugat la Dumnezeu pt o minune şi au început să apară "Îngeri" care au auzit strigătul mut al meu, al familiei şi al apropiaţilor care au ştiut cu ce mă lupt de atâta timp dar mi-au respectat tăcerea. La evaluarea PET CT din 2.04.2018 plămânii mei arată a fi curaţi, iar fractura de col femural a început să se lipească, uşor ,uşor...
Aceşti "Îngeri" s-au aliat luptei contracronometru pnetru a eu să ajung în una din clinicile din Israel, Austria sau Turcia, în speranţa că acest vis urât se va termina o dată pentru totdeauna!
Până acum nu am cerut ajutorul, am trăit mulţi ani fără să fac ceva pentru mine de teamă să nu fiu judecată de oamenii care nu mă cunosc cu adevărat, care au văzut viaţa mea aşa cum am vrut eu să pară, am ascuns lacrimi, dureri fizice şi sufleteşti în spatele unui zâmbet admirat pe de-o parte, urât pe de altă parte," NIŞTE GROPIŢE" care au fost ca o armură şi m-au ajutat să rezist psihic, să încerc să am o viaţă normală specifică vârstei mele, să nu îl privez pe Denis de necesităţile sale ca şi copil, cu toate problemele.
Din păcate, târziu am înţeles că oricum lumea judeca, după ambalaj, indiferent de situaţie,doar dacă doresc să te cunoască şi în interior vor înţelege cu adevărat. Vreau să mulţumesc tuturor persoanelor care au ales să rămână lângă mine, tuturor celor ce s-au alăturat şi îşi răpesc din timpul lor pt a face ceva pt mine, tuturor celor ce m-au ajutat şi mă ajută fie cu o vorbă,o rugăciune,financiar.
Îndrăznesc să apelez la voi în continuare pt a duce la bun sfârşit această luptă " ÎMPREUNĂ PENTRU BETTY" aşa cum au numit-o prietenii mei. Anul acesta voi schimba prefixul vârstei şi sper să îmi schimb şi norocul!
Dumnezeu lucrează prin oameni şi cu ajutorul vostru mă voi putea bucura în continuare de minunate daruri cum ar fi: Crăciunul, absolvirea liceului de către fiul meu,nunta lui,sau poate îmi voi putea strânge în braţe propriul nepot.....sunt vise măreţe.....dar cine nu are dreptul să viseze?!
Vă iubesc şi sper să nu vă dezamăgesc", a scris tânăra mămică pe pagina personală de Facebook.
Diferențe esențiale între bărbatul care vrea cu adevărat o relație și unul care își dorește o femeie doar pentru o noap... Cireşe tratate cu substanţe chimice, vândute în hipermarket la prețuri uriașe! Cum au explicat reprezentanții magazinulu...
