Povestea lor, fără cuvinte! "Într-o dimineață, s-a trezit pe noptieră cu un bilet. Era de la el, de la soțul său, de la omul pe care îl uitase... deși era mereu lângă ea"

Urmărește A1 pe Discover

Șapte ani a durat povestea pe care și-au dorit să le-o povestească nepoților. S-au cunoscut pe când el, un Don Juan desăvârșit, trecea în clasa a IX-a. Distracția era pentru el prioritară. Nimeni nu avea nimic să-i reproșeze, pentru că școala nu era o problemă: 8, 9, note perfecte pentru un băiat.

Dar nu orice băiat, ci cel mai popular din școală. Ea, o tânără frumoasă, venită din provincie, proaspăt intrată în clasa a IX-a, visând la un viitor perfect. Liceu, Facultatea de Drept, avocată renumită, ținută impecabilă. Câte vise, câte planuri, câtă demnitate și cât bun-simț. Așa cum o crescuse mama, rămasă în satul natal.

A văzut-o într-o zi în curtea școlii, iar candoarea privirii sale l-a cucerit! N-a mai contat că fetele roiau în jurul lui. A intrat în vorbă cu ea, iar fiorii iubirii le-au cuprins inimile care, de atunci, au bătut în una singură.

Au plecat împreună la facultate! Au absolvit, el Politehnica, ea Dreptul, s-au angajat, s-au susținut unul pe celălalt, au întâmpinat greutăți financiare, dar au izbăvit! Încet, încet, au devenit oameni de izbândă. S-au căsătorit! Și-au jurat iubire veșnică, iar ochii le erau înlăcrimați de fiecare dată când vorbeau despre povestea lor... Au trecut doi ani de la căsătorie și și-au dorit să treacă la următorul nivel: familia completă, un rod al iubirii lor. Care, însă, nu a venit...

Săptămâni, luni, un an, doi, trei, cinci, teste peste teste, analize, medici. Treptat, iubirea s-a transformat în disperare. În nervi întinși la maximum, într-o tristețe exteriorizată în disperare, într-un stres care îi înconjura. Ea, în dorința supremă de a reuși să devină mamă, a renunțat la cariera de avocat. Mergea zilnic în parcuri și în preajma grădinițelor. Suspina! Lăcrima! Uita să se bucure de ceea ce avea... Într-o dimineață, s-a trezit pe noptieră cu un bilet. Era de la el, de la soțul său, de la omul pe care îl uitase... deși era mereu lângă ea.

„Draga mea,

Atunci când te-am văzut prima dată, mi-am văzut viitorul. Aveam 15 ani și nimeni nu m-ar fi crezut dacă spuneam asta. Nici măcar tu! Mi-am văzut de iubirea mea pentru tine, iar ceea ce am simțit atunci avea să se adeverească în fiecare zi. Tu, ai mei, ai tăi, prietenii, toți au fost surprinși de reușita dragostei noastre. Nu și eu... Știam că tu vei fi calea pe care eu voi merge până la capăt. Astăzi am decis să-ți spun și ție ce simt. Îmi doresc un copil! Îmi doresc la fel de mult cât îți dorești și tu! Dar NU, draga mea, NU îl vreau pe el dacă te pierd pe tine. Iar tu, acum, ești un el inexistent! Te-ai transformat, însă știu că nu ți-ai transformat iubirea. Te rog să mă privești pe mine, nu pe micuții din jur! Vei vedea că alături de mine îți vei găsi alinarea. Privește fotografia de lângă bilet! E o fetiță care mi-a ieșit în cale și pe care o vreau pentru noi. Te las să reflectezi! De asta am ales să-ți scriu... Te aștept în brațele mele când voi intra pe ușa. Atunci voi ști răspunsul tău!”

Deznodământul este unul fericit, iar povestea lor a fost scrisă într-o revistă de femei, în care ea a ales să-și spună trăirile sub forma anonimatului. Nu a ales persoana I, ci a povestit ca și cum nu i s-ar fi întâmplat ei. Dar ea a fost observatorul propriei vieți...