La 1771, la peste jumătate de secol de la Pacea de la Passarovitz, când Banatul a devenit, după 164 de ani de dominație turcească, domeniu al coroanei din Viena, guvernatorul Karl Ignaz Clary-Aldringen dă ordin ca locul să fie populat și colonizat de către șvabi. Așa apare, la 50 de km de Timișoara, Charlottenburg, un sat perfect rotund, cu un diametru de 210 metri, cu patru intrări simetrice și case de aceeași înălțime
Pe 21 iulie 1718, Imperiul Otoman, pe de-o parte, cel Habsburgic și Republica Venețiană, de cealaltă, încheie pacea de la Passarowitz (Pojarevăț), cea care punea capăt războiului. Turcii pierdeau Banatul Timișoarei, după ce acesta fusese provincia Semilunei mai bine de 164 de ani, dar modificările nu intrau imediat în vigoare.
Planul din 1775, în care se poate distinge forma circulară a noii așezări. În dreapta, cât a primit fiecare. Conform documentele, coloniștii s-au ales cu 412 juguri, unde un jug = 0,5755 ha
În 1771, contele Karl Ignaz Clary-Aldringe, numit, în 1769, președinte al Administrației, cu rol de guvernator, dă ordin ca șvabii să colonizeze locul. În timpul celui de-al doilea val (1763-1772), 32 de familii ajung aici, din cele mai felurite locuri: 67 de suflete vin din regiunea din estul Trientului, 12 din Lorena, 10 din Baden-Wurttemberg, șapte din Ungaria actuală, șase din Austria sau trei din Bavaria. Așa apare, la 50 de kilometri de Timișoara, Charlottenburg, după numele Sophiei Charlotte de Hanovra (1668-1705), Regina consoartă a regelui Frederic I al Prusiei (1657-1713).
Inginerul Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt, funcționar al Oficiului de Sare din Lipova, este însărcinat să deseneze noua așezare. El propune un sat perfect rotund, cu un diametru de 210 metri, cu patru intrări simetrice și case de aceeași înălțime. Lucrarea-i reușește perfect, pentru că pe 5 martie 1779 Johann Caspar Steube scrie: ... ”acest sat este singurul sub formă circulară (chorographie). În mijlocul satului se găsește o fântână acoperită cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găsește o plantație de duzi, în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajduri și șure. Apoi urmează grădina unde se găsește plantată vița de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca cealaltă, și nici cu un picior mai distantață una față de cealaltă, având un stil simetric desăvârșit; la fel și cele patru intrări în sat - sunt la aceeași distanță una față de alta".
La 1880 sunt, deja, 290 de oameni în așezare, care au o biserică, cea a ”Sfintei Treimi”. Se încearcă ”românizarea” locului în ”Șarlota”, apar gara și școala. În 1930 sunt 267 de locuitori, iar forma se păstrează. Bătrânii satului povesteau că în timpul Primului Război Mondial un pilot german remarcă, din aer, așezarea și aterizează cu biplanul pe un ogor din apropiere doar pentru a admira peisajul. Așa și este: de jos, de pe pământ, e mai greu să distingi forma rotundă. De sus, din aer, e, însă, altceva! În 2002 mai exista un singur german în sat, dar Ministerul Culturii declara localitatea monument istoric!
Sursă: sarlota.de
Credit foto: greatnews.ro, sarlota.de
Femeia care a „murit” de zece ori pentru a se putea bucura, cu adevărat, de viața alături de copiii ei: „Nu mai știam să... Are 10 ani și 200 de kilograme. „Cel mai gras copil din lume” se luptă pentru a deveni un om normal...
