În fiecare an, de Ziua Victoriei, pe 9 mai, Konstantin Pronin, veteran rus din al Doilea Război Mondial, își dădea întâlnire, pe o bancă din parcul Gorki, cu ai săi camarazi de arme. Din 2011, nimeni nu s-a mai așezat lângă...Dar omul care a participat la eliberarea orașului Turda a continuat să vină acolo...
Când l-au luat la oaste, pe 15 octombrie 1942, Konstantin Pronin, belarusul, avea nițel peste 18 ani. Se născuse în Sirzan, era un tânăr vânjos, Rusia avea nevoie de forțe proaspete în cel de-al Doilea Război Mondial. L-au ochit zdravăn, l-au prevăzut la tanchiști. A ajuns, repede, locotenent.
A plecat cu frontul. Trei n-a mai dat pe acasă. Toamna lui 1944 l-a prins în România. Pe 15 septembrie a eliberat Turda. La ieșirea din oraș, un detașament german, decimat, a mai tras ultimele cartușe. A fost rănit destul de grav. Șase luni de spitalizare. Nu s-a cerut înapoi, a zis să meargă până în Germania. 5 aprilie 1945 l-a găsit nimicind friți în Munchendorf, la o suliță distanță de Viena. Pentru fapte de arme devenise Locotenent-Colonel.
Pronin (primul din stânga) și camarazii de arme, pe front, în 1943...
S-a lăsat de armată prin anii '70, s-a retras spre casă. An de an, însă, de 9 mai, de Ziua Victoriei, punea costumul cel bun, medaliile și tresele, agăța un troliu și așa, ușurel, pleca spre băncuța din Parcul Gorki. Acolo își dădea întâlnire cu foștii camarazi de arme. Unii încă ”verzi”, alții gârbovi. Depănau amintiri, care mai putea trăgea și o dușcă, puneau degetul tremurând pe câte o fotografie veche și ... asta era cam tot.
Apoi, unul dintre ei rostea catalogul trupei. Răspundeau ”PREZENT!” pentru toți, așa era datina, nimeni nu murise, doar plecaseră nițel. Stabileau viitoare întâlnire, la locul știut. Așa a fost vreo 20 de ani. În 1990 erau 22. Apoi, se împuținaseră văzând cu ochii.
În 2011, Konstantin a venit, ca de fiecare dată, în Parcul Gorki, cel fredonat de ”Scorpions” în ”Wind of Change”. Festivitatea se terminase, se odihnea pe băncuța lor. Preț de o oră a așteptat. ”Poate mai zăbovesc nițel pe la paradă, poate se trag în poze”, și-a zis. Era, însă, singur. Camarazii de armă plecaseră nițel. Toți! N-a plâns, era doar ostaș, ce naiba! La 86 de ani, Konstantin și-a dres glasul, a scos vechiul catalog, l-a strigat, a urlat ”PREZENT!” la fiecare dintre tovarășii de luptă, și-a dres costumul, și-a netezit părul alb, și-a luat troliul și a plecat...
De atunci, nimeni nu l-a mai văzut pe Locotenent-Colonelul Konstantin Pronin...Deși mulți jură că an de an el e prezent acolo, pe băncuța din Parcul Gorki...
