Pe 16 iulie 1969, misiunea Apollo 11 era lansata cu scopul de a ajunge pe Luna. Cinci zilei mai tarziu, Neil Armostrong punea piciorul pe satelitul Pamantului si spunea: "Un pas mic pentru mine, unul mare pentru Umanitate". Acestea sunt, seci, faptele. La peste 40 de ani de atunci, o incursiune in arhivele NASA, scoate la iveala amanunte interesante. Dar si hazlii.
Motoarele rachetei au fost atat de puternice inca se calculase ca, in cazul unei explozii la lansare, acestea ar putea arunca fragmente de pana la 45 de kilograme la mai bine de cinci kilometri distanta. Acesta a si fost motivul pentru care invitatii au fost sfatuiti sa urmareasca specacolul de la 5,6 kilometri.
Computerele care au dirijat intrega operatiune si care au controlat nava spatiala aveau mai putina capacitate de procesare decat oricare dintre smartphonurile din ziua de astazi. Scara pe care Neil Armstrong a coborat, s-a oprit la un metru de sol, din cauza ca amortizoarele nu s-au comprimat la aterizare.
Ce s-ar fi intamplat in cazul unei depresurizari? Ei, bine, intregul modul ar fi fost "mutat" cu sase kilometri fata de ruta calculata.
Cele mai curioase povesti sunt cele legate de fabricarea costumelor sau a cipurilor ROM. Conform arhivbelor NASA, acestea erau facute manual, de o echipa formata din persoane peste 65 de ani.
In fine, problemele legate de defecare si mictionare in conditii de gravitate zero nu au fost luate in considerare de NASA. Astfel, unul dintre astronauti s-a vazut nevoit sa ia antidiareeice deoarece pe toata durata zoborului s-a simtit rau...
