Mormântul uneia dintre cele mai luminate minți ale neamului românesc, stă, ascuns, într-un capăt de alee, spre pacare, undeva pe Splaiul Independenței din București. Placa-i crăpată, florile s-au ars demult, doar câinii și pisicile își mai fac veacul pe acolo. Și nevoile. Victor Babeș, fondatorul școlii românești de microbiologie, autorul primului tratat de bacteriologie din lume, s-a stins în 1926 și-și doarme somnul de veci sub o lespende, în curtea Institutului Cantacuzino, muribund și el. Koch ori Pasteur, colaboratorii săi, au mausolee!
Victor Babeș s-a născut în iulie 1854, la Viena. Tatăl, deputatul Vicențiu Babeș, de fel din Banat, se luase cu Sophia Goldschneider, o austriacă dintr-o influentă familie. În tinerețe, Victor voia să se facă actor. Văzuse câteva trupe, scena îl atrăgea. Într-o toamnă, Alma, sora sa cea mare, s-a îmbolnăvit de tuberculoză. S-a crezut că va scăpa, dar, la nici 14 ani, s-a stins, în brațele fratelui. A fost momentul în care Victor a jurat că va face tot posibilul pentru a salva oameni.
A lepădat Institutul de Artă Dramatică, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Viena, un loc apreciat, frecventat de minți luminate. Și-a luat, aici, doctoratul, a făcut naveta și la Budapesta, unde a fost asistent la catedra de anatomie patologică. Presa vorbește tot mai mult despre descoperirile lui Louis Pasteur, Babeș vrea să studieze microbiologia și, de aceea, pleacă la Paris, în laboratorul maestrului. Aici se găsește cu Andre Victor Cornil, un alt student eminent. În 1885, Babeș publică, împreună cu acesta, primul tratat de bacteriologie din lume, ”Bacteriile și rolul lor în anatomie și în istoria patologică a bolilor infecțioase”. Este actul de naștere al bacteriologiei ca materie. Lucrarea este bine primită, Academia Franceză le acordă celor doi premiul Montyon. Sunt anii în care Victor lucrează, la Berlin, în laboratoarele lui Robert Koch, omul care, în 1882, descrisese bacilul tuberculozei, cel ce avea să-i poarte numele, o altă personalitate marcantă din lumea medicinei.
Vine în România. Pe 30 noiembrie 1877, fondează Institutul de Patologie și Bacteriologie din București, primul organism de cercetări științifice din istoria noastră. Primește drept sediu o aripă veche a Palatului Brâncovenesc, ”Palatul Coconilor”, ridicat de Toma Cantacuzino pe la 1708, la începutul Podului Mogoșoaiei. Prin 1900, Serviciul Antirabic, cum avea să fie cunoscut, primește un sediu noi, pe cheiul Dâmboviței, unde se află și astăzi.
Babeș își continuă vasta activitate de cercetare. Evidențiază peste 50 de microorganisme, e considerat ”părintele lor”, analizează problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică. Descoperă o clasă de paraziți - sporozoari intracelulari nepigmentați - care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animalele vertebrate. La Congresul Internațional de Zoologie de la Londra, din 1900, acești paraziți sunt clasificați în genul ”Babesia”. Devine membru titular al Academiei Române, este unul dintre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor. Scrie peste 1.300 de lucrări științifice.
Conform tradiției românești, profesorul începe să fie ”săpat”. A adunat 70 de ani, lumea vrea să-l îndepărteze, e considerat prea bătrân. Aude toate acestea în jurul său, suferă. Se îmbolnăvește de inimă rea. În noaptea de 18 spre 19 octombrie 1926, după ce terminase o nouă lucrare, profesorul pleacă dintre cei vii. Avea 72 de ani.
Dorința sa a fost să fie înmormântat în curtea Institutului pe care-l fondase, iar urmașii i-au respectat-o. Peste ani, locul respectiv a fost cedat, astfel că Victor Babeș odihnește, acum, într-o parcelă a Institutului Cantacuzino, cel alăturat, la un capăt de alee, ce dă într-o parcare. La aproape 100 de ani de la moartea geniului, locul arată jalnic. Piatra e spartă, ”B”-ul a fost despărțit de ”ABEȘ”. Rigola de flori este distrusă, plantele s-au ars de milenii. Doar câinii și pisicile își mai fac veacul pe aici. Și nevoile. Lumea trece, nepăsătoare. Institutul Cantacuzino e în moarte clinică de cinci ani, cui îi mai arde de profesori decedați acum un secol?
Pasteur și Koch au mausolee!
Doar așa, de curiozitate, să aruncăm o privire și asupra locurilor în care odihnesc Pasteur și Koch (premiul Nobel pentru Medicină în 1905), genii cu care Babeș a lucrat. Francezul are un Institut imens în Paris. Stins în 1895, repauzează într-un sarcofag, în mijlocul unei încăperi liniștite, ce îndeamnă la pioșenie și respect, asemănătoare cu locul în care sunt înmormântați marii noștri generali din Primul Război Mondial, în Mausoleul de la Mărășești.
Robert Koch (stins în 1910) are, și el, un institut, în Berlin. A fost incinerat, iar cenușa se află depusă într-o încăpere placată cu marmoră. Zi de zi, florile de aici sunt schimbate.
