De ce a fost ales capitanul Edward Smith sa conduca Titanicul? Pentru ca acesta navigase ani buni inainte pe ruta respectiva din Atlanticul de Nord si se aratase mereu a fi un capitan prudent.
Fizicianul Donald Olson, de la Texas State University, spune insa ca aparitia ghetarilor intr-o zona in care acestia nu sunt intalniti de obicei, a fost rezultatul unei serii de coincidente bizare din anul 1912, pe care capitanul Smith nu avea cum sa le anticipeze.
Ghetarii care se desprind de Groelanda, precum cel care s-a ciocnit cu Titanicul, se grupeaza, de regula, in apele mai putin adanci de langa insulele Labrador sau Newfoundland. Abia dupa ce gheata se topeste suficient de mult, iar ghetarul se micsoreaza, acesta poate poate pluti spre sud, prin Atlantic.
Ghetarul care a scufundat Titanicul, insa, era unul de mari dimensiuni, similar cu cele care raman blocate in ape mai mici.
In cercetarea sa, fizicianul Donald Olson a plecat de la premisa ca ghetarul care a scufundat Titanicul a plutit mult mai spre sud decat este normal, din cauza unor maree neobisnuit de puternice, capabile sa disloce o masa atat de mare de gheata.
Olson a descoperit ca la 4 ianuarie 1912, luna si soarele s-au aliniat in asa fel, incat atractia gravitationala exercitata asupra Pamantului a fost la nivel maxim. Mai mult, luna se afla la acea data mai aproape de Pamant decat fusese in ultimii 1.400 de ani.
"Aceasta configuratie a facut ca mareele sa fie neobisnuit de puternice, la acea data", a precizat Olson.
