Antena Căutare

Tara în care oamenii îşi simulează înmormântările pentru a fi mai fericiți: "Când eram în sicriu, m-am întrebat la ce mi-a folosit"

Un serviciu insolit înfiinţat în Coreea de Sud oferă clienţilor săi înmormântări gratuite, însă numai pentru persoane care sunt încă în viaţă. "Când eram în sicriu, m-am întrebat la ce mi-a folosit acel fel al meu de a gândi", a povestit un tânăr de 28 de ani, care obișnuia să fie mereu nemulțumit de viața pe care o avea.

Sud coreenii se îngroapă de vii | lonelyplanet.com/

Peste 25.000 de persoane au participat deja la "înmormântări cu persoane vii" organizate în masă la Hyowon Healing Center, un centru de însănătoşire inaugurat în 2012, în speranţa de a-şi îmbunătăţi vieţile prin simularea deceselor lor.

"Odată ce devii conştient de moarte şi trăieşti experienţa ei, începi să ai o nouă abordare asupra vieţii", a declarat Cho Jae-hee, în vârstă de 75 de ani, care a participat la o recentă "înmormântare vie" în cadrul programului intitulat "cum să mori bine" oferit de acel centru.

Zeci de oameni au luat parte la acel eveniment, de la tineri şi până la pensionari, îmbrăcând giulgiuri, făcând portrete funerare, scriindu-şi ultimul testament şi aşezându-se în sicrie care au rămas închise timp de 10 minute.

Studentul Choi Jin-kyu a spus că timpul petrecut în sicriu l-a ajutat să înţeleagă că i-a considerat prea des pe ceilalţi oameni ca pe nişte concurenţi.

Articolul continuă după reclamă

"Când eram în sicriu, m-am întrebat la ce mi-a folosit acel fel al meu de a gândi", a adăugat tânărul de 28 de ani, care a mai spus că intenţionează să îşi deschidă propria companie după absolvirea studiilor universitare, în loc să încerce să pătrundă pe foarte competitiva piaţă a locurilor de muncă din Coreea de Sud.

Coreea de Sud ocupă locul al 33-lea într-un clasament cu 40 de locuri, Better Life Index (Indexul vieţii mai bune), alcătuit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Mulţi tineri sud-coreeni au speranţe mari legate de educaţie şi angajare, însă aceste speranţe au fost mult diminuate în ultima vreme de o economie în scădere şi de creşterea ratei şomajului.

"Este important să înveţi şi să te pregăteşti pentru moarte chiar şi de la o vârstă fragedă", a declarat profesorul Yu Eun-sil, medic la Departamentul de Patologie din cadrul Asan Medical Center, care a publicat şi o carte despre moarte.

În 2016, rata sinuciderilor din Coreea de Sud a fost de 20,2 la 100.000 de rezidenţi, aproape de două ori mai mare decât media mondială de 10,53 la 100.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

"Înmormântările cu persoane vii" i-ar ajuta să-și pretuiască mai mult viața

Compania de pompe funebre Hyowon a început să organizeze "înmormântări cu persoane vii" pentru a-i ajuta pe sud-coreeni să îşi aprecieze mai bine vieţile, să caute iertarea şi să se reconcilieze cu rudele şi cu prietenii lor, a declarat Jeong Yong-mun, care conduce acest centru de însănătoşire.

Jeong a mai spus că este deosebit de emoţionat atunci când oamenii se împacă la o astfel de înmormântare specială, dar întristat de faptul că ei au aşteptat atât de mult înainte de a o face.

"Nu trăim pentru totdeauna. De aceea eu cred că această experienţă este foarte importantă - putem să ne cerem iertare şi să ne împăcăm mai devreme şi să trăim restul vieţilor noastre mai fericiţi", a adăugat el.

Ocazional, acelaşi antreprenor sud-coreean i-a convins pe unii dintre compatrioţii lui să renunţe la gândurile lor suicidare.

"I-am ales pe acei oameni care s-au întrebat dacă ar putea să se sinucidă şi le-am inversat decizia", a mai spus Jeong. Acest mesaj bazat pe valoarea personală a avut un ecou în gândurile lui Choi Jin-kyu.

"Vreau ca oamenii să ştie că ei contează şi că cineva ar putea fi extrem de întristat dacă ei ar muri. Fericirea se trăieşte în prezent", a adăugat tânărul sud-coreean, în timp ce îşi ştergea lacrimile de pe chip.

Richard Ford, câştigătorul premiului Hadada pe 2020. Decizia, criticată din cauza comportamentului agresiv al americanul... Elevii din judeţul Argeş vor să schimbe lumea! Au creat roboţi care vor putea fi folosiţi la construirea de clădiri pe a...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai misterioasă noapte a anului
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x