Antena Căutare

Topul zodiilor PERFECTE pentru căsătorie: Află dacă ai vreo şansă cu partenerul tău

Ai o relaţie serioasă şi te gândeşti la căsătorie? Potrivit yve.ro, iată care sunt zodiile potrivite pentru o relaţie de lungă durată, în care armonia, respectul şi fidelitatea sunt ingredientele principale.

| celebrantscotland.com

Ai o relaţie serioasă şi te gândeşti la căsătorie? Potrivit yve.ro, iată care sunt zodiile potrivite pentru o relaţie de lungă durată, în care armonia, respectul şi fidelitatea sunt ingredientele principale.

Taur
Taurii sunt persoane dedicate. Ei caută o relație onestă, loială și apropiată. Și din cauza faptului că investesc mult într-o relație, se așteaptă la rândul lor să fie iubiți la fel. Căsătoria este sacră pentru ei. Se gândesc serios la o astfel de implicare și o plănuiesc de mult timp.

Pești
Toată lumea știe că sensibilii Pești visează cu ochii deschiși momentul în care vor păși braț la braț cu persoana iubită și își vor face jurăminte eterne. Ei au crezul că pentru fiecare om din lume există sufletul pereche. Pentru ei, partenerul de viață este ceva prețios și știu să țină aproape un om.

Rac
Racii iau în serios fiecare relație și se gândesc de două ori înainte să înșele. Își privesc persoana iubită ca pe ei înșiși și nu sunt în stare să rănească sentimente. Dacă cei din jur le spun că relația nu va merge, ei nu vor abandona ceea ce au început. Au încredere totală în partenerul de viața.

Articolul continuă după reclamă

Fecioară
Persoanele născute în zodia Fecioară sunt pretențioase când vine vorba de partenerul de viață. Nu vor rămâne în preajma ta dacă nu sunt interesate. Fecioarele nu vor arăta sentimente de iubire dacă nu le simt. Atunci când se implică într-o relație amoroasă sunt acolo trup și suflet. În căsnicie predomină armonia, iar când vine vorba de certuri nu trec cu vederea până nu rezolvă situația.

Capricorn
Femeia Capricorn este soția perfecta. În educația copiilor pot fi dure, dar mereu au motive bune în spate. În general, Capricornii sunt interesați în relații de lungă durată și de căsătorie. Sentimentele cu care își iubesc partenerul de viață se deosebesc de celelalte vizibil. Poți recunoaște un Capricorn îndrăgostit doar prin felul cum își privește persoana iubită. Chiar și după ani de căsătorie, Capricornii își vor surprinde partenerii și îi vor curta.

Scorpion
Relațiile amoroase ale Scorpionilor încep printr-o prietenie solidă. Pentru ei e foarte importantă încrederea reciprocă, iar la primele întâlniri îți vor testa aptitudinile. Nu treci testul până nu treci prin foc. Poate de asta e greu să își găsească un partener de căsătorie. Dar când își găsesc iubirea vieții e greu să îi mai despartă cineva. Scorpionii sunt genul de parteneri de viață cu care faci orice, iar după cină veți spăla amândoi vasele.

Sursa: yve.ro

Medicii l-au operat ca să vadă ce are, dar au rămas ȘOCAȚI când au găsit asta! „E cel mai mare din LUME! Nu am mai văzut... FOTO DE SENZAȚIE: Ziua când Iisus a fost om! Vezi ce a făcut înainte de a spune ”Dumnezeul Meu! De ce M-ai părăsit?”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x