După înăbușirea Revoluției de la 1821 și reinstaurarea domniilor pământene, s-a urmărit, vreme de aproape 15 ani, prinderea și condamnarea ori uciderea tuturor celor care participaseră la rebeliune, chiar Grigore al IV-lea Ghica supraveghind operațiunea. Ghiță Cuțui și Simion Mehedințeanu au fost capii răscoalei din Oltenia. Au căzut în plasa oamenilor domnitorului, fiind arestuiți în primăvara lui 1826. Pe 26 august, au fost spânzurați pe Calea Moșilor, în văzul mulțimii. Ultima execuție publică din București
Dintre mișcările de după 1821, când Răscoala lui Tudor Vladimirescu avea să fie înăbușită, cea mai violentă a fost răzvrătirea din Oltenia. Oamenii luptau contra turcilor, tătarilor, a haiducilor sau a sufletelor fără căpătâi, dar și împotriva orânduirii. Chiar Grigore al IV-lea Ghica, domnul Țării Românești, supraveghea operațiunile de prindere și pedepsire a celor ce au cutezat să se ridice împotriva ocârmuirii.
Ghiță Cuțui Olteanul și Simion Mehedințeanul, ambii căpitani de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, s-au ascuns, după 1822, și au continuat să lupte. Primul ridicase, pe la 1815, o culă importantă, la Broșteni, în lunca Motrului, în amintirea soției sale, răpite de turcii din Ada-Kaleh, care pustiau vestul Olteniei, în timp ce cetele lui Pasvantoglu terorizau Bucureștii. Primul fusese slujitor de plasă prin partea locului și, între apostați, între răzvrățiți, căpetenie. Cel de-al doilea găsise refugiu între zidurile Schitului Topolnița cel care și astăzi se prezintă cu un turn de strajă și ziduri înconjurătoare. Simion e descris ca fiind o ”căpetenie dintre apostați la vremea turburării ce s-au urmat aici în țară”.
Cula Cuțui este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Broșteni. A fost construită în 1815, în lunca Motrului, de către Ghiță Cuțui, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu. Memoria locului păstrează amintirea tragicului destin al tinerei soții a căpitanului Cuțui, răpită de turcii din Ada-Kaleh. Afost deteriorată în timpul Primului Război Mondial, abandonată după 1916, a fost restaurată în anii ’60. În 1990 a fost recuperată de proprietari, care însă au abandonat-o
La 1824 aflară că oamenii domnului îi caută. Au fugit în Transilvania dar, în primăvara lui 1826, au fost prinși și aduși la București. Pe 26 august 1826, Ghiță Cuțui și Simion Mehedințeanu au fost spânzurați, la capul Podului Târgului de Afară, în prezent Calea Moșilor, cu multă lume împrejur. Fuseseră acuzați că au adunat ”tovarăși cât mai mulți” cu care doreau să ”iasă cu toții deodată în țară pă la multe locuri”. Avea să fie ultima execuție publică din București. A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui sunt plimbați, ”cu pieile goale”, prin târg și bătuți, după care sunt trimiși la ocnă.
Ultima ghilotinare cu public. Paris, 1939, Eugene Weidmann
Pedeapsa cu moartea avea să fie desființată câțiva ani mai târziu de Regulamentul Organic, în iulie 1831, și reluată pe vremea comuniștilor, după 1945. Jilava, latura din dreapta a închisorii este locul în care, pe 12 mai 1987, este executat de către un pluton format din 12 inși ultimul condamnat la moarte din România comunistă, Ion Pistol. În total, între 1965 și 1989, 104 condamnați la moarte își găsesc sfârșitul. În Europa, ultima execuție publică este cea a lui Eugene Weidmann, în Paris, pe 17 iunie 1939. Ghilotinat. Pe 10 septembrie 1977, călăul Marcel Chevalier îl ucide pe Hamida Djandoubi, ultimul condamnat la moarte prin ghilotinare pe Bătrânul Continent.
