Antena Căutare

Un roman a gasit pe Pamant dovada posibilitatii vietii pe Marte

Un grup de cercetatori condus de microbiologul si astrobiologul Radu Popa, de la Universitatea Portland (SUA) a gasit dovada posibilitatii existentei vietii pe planeta Marte, mai precis in gheata din galeriile de lava vulcanica, anunta msnbc.com.

Asemenea formatiuni se gasesc atat pe Pamant, cat si pe Marte, iar conditiile microclimatice sunt foarte asemanatoare.
Popa, doctorand al Facultatii de Ecologie a Universitatii Bucuresti, si echipa sa au gasit 10 specii de microorganisme in gheata din „conductele" de lava din craterul Newberry, localizat in Muntii Cascadei, Oregon, SUA, la o inaltime de 1.530 metri.

Intre microorganismele descoperite acolo se numara si Pseudomonas, una dintre cele mai comune specii de bacterii de pe Pamant (se gaseste efectiv peste tot, inclusiv pe pielea noastra). „Ce o deosebeste de suratele ei din alte parti, este abilitatea de a creste in conditii similare cu cele de pe Marte, respectiv temperaturi foarte scazute si un nivel foarte redus al oxigenului", a declarat Amy Smith, co-autor al studiului publicat de Popa in revista Astrobiologist, la mijlocul lunii decembrie 2011.

Pseudomonas si celelalte specii de microorganisme pot trai in mediul respectiv fara nutrienti considerati elementari pentru suportul vietii, precum zaharul. Dar atunci, cu ce se hranesc? Raspunsul este uimitor: cu fier! Fierul este, alaturi de magneziu, componenta a olivinelor (silicati cristalizati verzui), care se gasesc din belsug in gheata din galeriile de lava vulcanica.

„Am tot cautat in ultimii 10 ani dovezi ale existentei vietii in olivine si acum am gasit o multime", a declarat, cu satisfactie, Radu Popa. Astrobiologul si-a inceput cariera explorand pesterile din Romania si a fost cel care a avut ideea cercetarii galeriilor de lava vulcanica, dupa ce acestea ua fost descoperite si pe Marte, sugerandu-se ca ar putea fi sediul vietii pe Planeta Rosie. „Cand temperatura si presiunea atmosferica de pe Marte vor creste la niveluri la care au fost in trecut, ecosisteme ca acesta ar putea inflori", spune Popa.

Articolul continuă după reclamă

Citeste si Jurnalul National!

FOTO: phenomenica.com

Teoriile apocaliptice tulbura omenirea si in 2012!... VIDEO! Vezi ursuletii care au facut senzatie in China!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Invenția din piese Lego a unui copil de 12 ani a uimit giganții tech. Ce poate face la un cost redus
Invenția din piese Lego a unui copil de 12 ani a uimit giganții tech. Ce poate face la un cost redus
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a descoperit o americancă după ce s-a mutat în Croația: „Poate că noi am complicat viața”
Ce a descoperit o americancă după ce s-a mutat în Croația: „Poate că noi am complicat viața”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x