Antena Căutare

De-a râsul plânsul! Un român, ÎNGROPAT în amenzi pentru lipsa rovinietei, deși pe mașina lui „stăteau găinile” de mult timp. Cum a fost posibil

Un bărbat din Buzău a fost îngropat în amenzi pe care le-a primit pentru neplata rovinietei timp de șapte ani, în perioada 2010 – 2017. Deși a plătit primele sancțiuni, buzoianul și-a dat seama că la mijloc trebuie să fie o eroare.

Un bărbat din Buzău a fost îngropat în amenzi pe care le-a primit pentru neplata rovinietei timp de șapte ani, în perioada 2010 – 2017. Deși a plătit primele sancțiuni, buzoianul și-a dat seama că la mijloc trebuie să fie o eroare, după ce amenzile au continuat să apară, deși el și-a abandonat mașina în curtea locuinței lui.

Şirul de peste 400 de sancţiuni contravenţionale pentru rovinieta neplătită de Ion Dedu a început în anul 2010. La acel moment, el deţinea un autoturism Dacia 1300, pe care mai tot timpul îl ţinea parcat în curtea casei.

Deși Bărbatul a achitat primele amenzi, Ion Dedu îşi întărea convingerea că ceva e necurat la mijloc cu fiecare proces verbal pe care continua să îl primească pentru lipsa rovinietei, contravenţii înregistrate de camerele de la podul Mărăcineni în zile în care el nu părăsise curtea casei. Mai mult, autoturismul său, cu numărul indicat în procesul verbal, nu mai fusese pornit de mult timp.

„Eu aveam o Dacie 1300 pe care stăteau găinile de câteva luni însă tot primeam amenzi pe numărul meu de înmatriculare. Am crezut la început că cineva a falsificat plăcuţele de înmatriculare. Maşina mea nu mai putea fi pornită pentru că începusem să dau ici-colo piese mici din ea”, a declarat Ion Dedu, pentru adevarul.ro.

Articolul continuă după reclamă

Crezând că pune capăt coşmarului care îi zdruncina liniştea şi îi subţia serios bugetul, bărbatul din Gura Teghii a mers la postul de poliţie să conteste amenzile. Le-a spus poliţiştilor că maşina sa nu avea cum să se afle la Mărăcineni, atâta timp cât zace în curte. La sfatul agenţilor, Ion Dedu a angajat doi avocaţi care nu au făcut altceva decât să conteste procesele verbale, fără să meargă şi la sursa problemei.

Astfel, până în anul 2015, şoferul a strâns peste 400 de amenzi pentru neplata rovinietei. Din munca grea la pădure, el abia a reuşit să plătească taxele de timbru pentru contestarea unei părţi din amenzi, după care a rămas fără bani. A plecat la muncă în străinătate, dar cei aproape 15.000 de lei câştigaţi s-au risipit pe avocaţi ineficienţi.

„Cât am lucrat în Covasna, făceam naveta şi luam 70 de lei pe zi. Mă împrumutam la patron să plătesc timbrele acelea. Dar nu am mai putut plăti şi am fost executat silit”, a spus bărbatul.

Cel de-al treilea avocat angajat de Ion Dedu a făcut lumină în acest caz, la scurt timp după ce l-a preluat în portofoliul său, la sfârşitul anului 2016. În urma anchetei Poliţiei, care a pornit de la plângerea penală formulată de avocatul Andrei Petriceanu, s-a descoperit în cursul anului 2017 că în toată perioada în care Ion Dedu primea amenzi acasă, un alt bărbat, din Mărăcineni, posesor al unui autoturism Dacia Logan de culoare albastră, cu numărul lui de înmatriculare, circula în fiecare zi pe podul de la Mărăcineni.

„L”-ul de la număr a fost modificat, în împrejurări neclare, ceea ce făcea să pară un „I”, faptă pe care anchetatorii au considerat-o a fi din neglijenţă.

„Am formulat plângerea penală pe ideea că i-au fost falsificate plăcuţele de înmatriculare şi aşa a fost descoperit domnul de la Mărăcineni. S-a organizat o percheziţie domiciliară prilej cu care i-au fost reţinute plăcuţele de înmatriculare pentru verificări. La expertiză s-a constatat că baza literei L, din combinaţia TRL, a fost îngroşată cu vopsea. După alte verificări, s-a constatat că pentru numărul de înmariculare TRL avea achitată rovinieta, ceea ce a generat concluzia că nu a avut intenţia de a falsifica, în mod corect din punctul nostru de vedere, fiind probabil o neglijenţă”, a spus avocatul Andrei Petriceanu.

Potrivit adevarul.ro, avocatul lui Ion Dedu a început deja să conteste amenzile primite de clientul său, în valoare de peste 50.000 de lei, şi va cere daune CNAIR, pe care o consideră responsabilă pentru erorile comise de operatorii ei, întrucât nu au fost în stare să facă diferenţa între între o Dacie 1310 roşie şi un Logan albastru.

„A fost un amănunt important care m-a determinat să fac plângerea penală care a pus capăt coşmarului. Când a venit la mine, în 2016, avea o amendă din Germania unde sunt redate figurile conducătorilor auto. Nu apărea autoturismul întreg ci doar figurile, iar domnul Dedu a spus că nu este el în fotografii. Până să formulăm plângerea, în 2017, am radiat maşina din circulaţie pentru a nu se mai confrunta cu astfel de situaţii”, a declarat avocatul Andrei Petriceanu.

În total, Ion Dedu a strâns peste 440 de procese verbale de contravenţie emise din 2010, care au fost puse în executare prin intermediul primăriei Gura Teghii, dar şi prin executori care prelucrau câte zece, 15 procese verbale.

Patriot adevărat! Centenarul Marii Uniri, celebrat în lut: 100 de figurine pentru 100 de ani de România!... Descoperire ISTORICĂ! Secretul uluitor ascuns de Marea Neagră. „Se va schimba tot ce știam până acum” - FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x