Antena Căutare

Așa arată un amărât care își dă seama că a cheltuit aproape 4.000 de euro într-un club de striptease: „Se vede momentul în care sufletul îi iese din corp”

După o noapte agitată, un tânăr s-a trezit cu ceva mai mult decât o mahmureală. A reușit să piardă aproape 4.000 de euro într-un club de striptease, în doar câteva ore. Momentul în care și-a dat seama ce făcuse a fost fotografiat de cel mai bun prieten al său: „Priviți cum sufletul îi iese din corp în timp ce își verifică contul online!”

După o noapte agitată, un tânăr s-a trezit cu ceva mai mult decât o mahmureală. A reușit să piardă aproape 4.000 de euro într-un club de striptease, în doar câteva ore! Momentul în care și-a dat seama ce făcuse a fost fotografiat de cel mai bun prieten al său: „Priviți cum sufletul îi iese din corp în timp ce își verifică contul!”

Pentru a marca ultima noapte de burlăcie, câțiva tineri din Liverpool au organizat o petrecere de neuitat. Pentru câteva ore, băieții au simțit că trăiesc precum Pablo Escobar, aruncându-și banii în stânga și-n dreapta. Din păcate, dimineața le-a amintit exact care este realitatea.

În imagini se poate vedea exact ce a simțit Will Turton, 18 ani, când a văzut cu câți bani a rămas după „noaptea legendară”. Electricianul a pierdut aproape 4.000 de euro într-un club de striptease. Un admirator al dansurilor exotice, distracția lui s-a încheiat abia după ce cardul lui a fost refuzat la barul localului.

Așa arată un amărât care își dă seama că a cheltuit aproape 4.000 de euro într-un club de striptease: „Se vede momentul în care sufletul îi iese din corp”

Articolul continuă după reclamă

Ajuns acasă, Will și-a verificat soldul contului. Prietenul său, Ryan Curtis, a fost pe fază și a fotografiat grimasa instalată pe fața tânărului în momentul în care a descoperit valoarea pagubei.

Așa arată un amărât care își dă seama că a cheltuit aproape 4.000 de euro într-un club de striptease: „Se vede momentul în care sufletul îi iese din corp”

Imaginile au ajuns și pe Facebook, cu mesajul: „Anunț de interes public: Se simte cineva trist? Ați avut o noapte grea? Iată ceva ce sigur vă va înveseli. Flăcăul din poze, Will Turton, a crezut că poate petrece ca Pablo Escobar în cluburile de striptease din Liverpool. A cumpărat dans după dans, de la câte 3, 4 fete deodată. Până la 4 dimineața, a reușit să piardă aproape 4.000 de euro. Asta DA lecție de viață! Priviți cum sufletul îi iese din corp în timp ce își verifică contul online!”

Patronul clubului de noapte este recunoscător pentru publicitatea făcută, dar a ținut să precizeze că nimeni nu a profitat de starea în care se afla tânărul, ei refuzând să îi servească pe cei aflați în stare avansată de ebrietate.

Ion Țiriac, cea mai mare avere a unui fost sportiv. Câte ore muncește pe zi, la 80 de ani... Secretul de pe bancnotele euro! Nimeni nu bănuia ce se ascunde pe banii europeni: „Asta s-a vrut de la început”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x