Antena Căutare

Basescu solicita crearea unei structuri de criza, PNL si PSD refuza sa participe

Presedintele Traian Basescu i-a chemat, marti, la Parlament, pe reprezentantii Guvernului, pe cei ai partidelor, ai grupurilor politice parlamentare, ai grupului parlamentar al minoritatilor nationale, precum si pe reprezentantii organizatiilor sindicale si patronale, pentru a analiza impactul masurilor de austeritate ce urmeaza a fi implementate. Atat PSD, cat si PNL au refuzat sa participe la structura de criza solicitata de Basescu.


Crin Antonescu afirmase insa, ieri, ca liberalii se vor prezenta la intalnirea de marti a sindicatelor si patronatelor cu partidele reprezentantii Guvernului si ai Presedintiei, pentru ca este o discutie ceruta de sindicalisti.

Aseara, si liderul PSD Victor Ponta a anuntat, dupa BPN, ca formatiunea sa nu va da curs invitatiei presedintelui Traian Basescu de a participa la o intalnire, marti, intrucat nu doreste ca, prin prezenta, sa gireze niste masuri economice cu care nu este de acord.

"Nu vom merge la intalnirea la care am fost invitati de presedintele Traian Basescu. Este o invitatie inutila si neserioasa din moment ce toate deciziile au fost adoptate, au fost comunicate joi de presedintele Traian Basescu, iar azi delegatia FMI deja pleaca din Romania cu acele angajamente de taieri de pensii, salarii si ajutoare speciale", a spus Ponta.

Legea pensiilor, adoptata tacit in Senat... Banii dedicati de Boc judetului Cluj, motiv de scandal la Cotroceni...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Niște muncitori care renovau o clădire au găsit în zidul ei aur de 9.000.000 de euro
Niște muncitori care renovau o clădire au găsit în zidul ei aur de 9.000.000 de euro Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație Jurnalul
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte acum
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte... Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x