Antena Căutare

Darius Vâlcov urmează să afle dacă va fi menţinut sub control judiciar

În 24 august 2018, Darius Vâlcov, la acel moment consilier al premierului Viorica Dăncilă, a publicat, pe pagina sa de Facebook un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016. Urmărirea penală in personam în aces caz a fost începută de DIICOT pe 27 februarie, ca urmare a sesizării depuse de SRI la data de 28 august 2018.

Fostul consilier al premierului Dăncilă Darius Vâlcov ar urma să afle vineri dacă instanţa menţine măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile decisă ân cazul său în dosarul în care este acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, pentru publicarea protocolului dintre Parchetul ICCJ şi SRI.

El a contestat controlul judiciar la Curtea de Apel Bucureşti.

”Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat ’’Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, a anuţat marţi DIICOT.

Postarea în cauză a inclus şase pagini din documentul pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002.

Articolul continuă după reclamă

În 24 august 2018, Darius Vâlcov, la acel moment consilier al premierului Viorica Dăncilă, a publicat, pe pagina sa de Facebook un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016.

Urmărirea penală in personam în aces caz a fost începută de DIICOT pe 27 februarie, ca urmare a sesizării depuse de SRI la data de 28 august 2018.

Sursa : news.ro

Marcel Ciolacu afirmă că l-ar propune pe primarul Buzăului pentru a candida la preşedinţie din partea PSD. Constantin To... UDMR nu e de acord cu introducerea votului electronic la alegeri...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și unde lucrează
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat ca europarlamentar
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x