Antena Căutare

Lovitură pentru pensionari! „Lipsesc 1,4 miliarde de lei pentru plata pensiilor”. Decizia luată de Klaus Iohannis

Lipsesc 1,4 miliarde de lei pentru pensii, după cum a declarat, luni, președintele României, Klaus Iohannis, anunțând că promulgă legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Șeful statului a spus 

Lipsesc 1,4 miliarde de lei pentru pensii, după cum a declarat, luni, președintele României, Klaus Iohannis, anunțând că promulgă legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Șeful statului a spus

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectaţi, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear.

„Deşi nu ştim ce va face Guvernul cu Legea plafoanelor, lege declarată neconstituţională – atât de prost a lucrat PSD -, apoi ce va face Parlamentul cu Legea bugetului de stat pe anul 2019, am decis, deci, să promulg Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenţei şi indiferenţei PSD. Dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectaţi, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear. În acelaşi timp, reiau solicitarea adresată Guvernului şi Parlamentului: asiguraţi-vă că sumele necesare pentru plata integrală a pensiilor pe anul 2019 să fie prevăzute în buget! Asiguraţi-vă că finanţarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, adică sumele corect calculate să fie incluse în buget în totalitate şi aprobate prin lege pe o perioadă de un an, deci până la sfârşitul anului în curs. Calculele arată că lipsesc circa 1,4 miliarde lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pe anul curent, 2019”, a spus şeful statului.

Preşedintele a mai spus că această creștere a pensiilor ar fi trebuit şi ar fi putut să se producă mult mai devreme.

„De asemenea, atrag atenţia că practica recentă a Guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii. Creşterea pensiilor ar fi trebuit şi ar fi putut să se producă mult mai devreme, potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflaţiei şi creşterea reală a salariului mediu brut din anul anterior, astfel încât pensionarii să nu sufere din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor. Deci, repet ca să se înţeleagă bine. Pensiile se puteau creşte mult mai repede decât aşa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie. Sau, cu alte cuvinte, din punct de vedere legal şi fără nicio intervenţie din pix a PSD, pensionarii ar fi avut dreptul la creşterea pensiilor cu mult mai devreme. Cum şi copiii ar fi putut primi alocaţii majorate de la 1 martie, dacă PSD şi-ar fi dorit cu adevărat acest lucru”, a susţinut Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a afirmat din nou că „guvernarea PSD a eşuat, iar cei care vor plăti pentru a acoperi dezastrul produs sunt, din păcate, cetăţenii” şi că „tocmai categoriile sensibile, precum pensionarii, vor fi cele mai afectate de spirala creşterii preţurilor, de inflaţia galopantă, de lipsa investiţiilor în sănătate”.

„Este culmea eşecului să nu reuşeşti să aduci dezvoltare prin investiţii majore în spitale, autostrăzi, în şcoli, într-o perioadă în care economia creşte şi oportunităţi există”, a mai declarat şeful statului.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x