Antena Căutare

Ludovic Orban propune ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să aibă loc odată cu alegerile prezidenţiale

Ludovic Orban a declarat luni, că a mandatat liderii grupurilor parlamentare să finalizeze negocierile privitoare la proiectul de revizuire a Constituţiei României, în conformitate cu pactul semnat de Partidul Naţional Liberal.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, propune ca adoptarea proiectului de revizuire a Constituţiei să aibă loc printr-un referendum organizat odată cu alegerile prezidenţiale, fie în primul tur, fie în cel de-al doilea.

Ludovic Orban a declarat luni, că a mandatat liderii grupurilor parlamentare să finalizeze negocierile privitoare la proiectul de revizuire a Constituţiei României, în conformitate cu pactul semnat de Partidul Naţional Liberal.

“Am mandatat liderii grupurilor parlamentare să finalizeze negocierile privitoare la proiectul de revizuire a Constituţiei României, în conformitate cu pactul semnat de Partidul Naţional Liberal la solicitarea şi iniţiativa preşedintelui, pactul privind consolidarea parcursului european al României, proiect de revizuire care urmăreşte punerea în practică a voinţei exprimate de cetăţenii români în cadrul referendumului convocat de preşedintele României în data de 26 mai”, a afirmat Orban.

El a mai spus că acest proiect de revizuire a Constituţiei va fi depus spre dezbatere parlamentară, iar adoptarea sa să aibă loc odată cu alegerile prezidenţiale.

Articolul continuă după reclamă

“Avem convingerea şi aşteptăm ca în cursul zilei de astăzi, proiectul de revizuire a Constituţiei, elaborat de Partidul Naţional Liberal, să fie depus spre dezbaterea parlamentară. Şi, din nou, solicităm tuturor partidelor parlamentare să acţioneze în conformitate cu voinţa exprimată de cetăţenii români şi să asigure trecerea prin Parlament a acestui proiect de revizuire a Constituţiei şi adoptarea acestui proiect de revizuire a Constituţiei, printr-un referendum o dată cu alegerile prezidenţiale, fie în primul tur, fie în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale”, a mai afirmat liderul PNL.

Orban spune că nu înţelege de ce coaliţia de guvernământ a anunţat că depune la rândul ei un proiect de revizuire a Constituţiei, fără să vadă proiectul PNL.

“Chiar nu înţeleg de ce partidele din coaliţia de guvernământ au anunţat că vor să depună şi ei un proiect de revizuire a Constituţiei, fără să vadă proiectul nostru de revizuire a Constituţiei. Cetăţenii români, în ciuda boicotului direct sau indirect al partidelor din coaliţia de guvernământ, au decis pe 26 mai câteva lucruri simple care trebuie transpuse în Constituţia României pentru o revizuire a Constituţiei şi anume interzicerea amnistiei şi graţierii pentru faptele de corupţie, interzicerea emiterii de ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei, crearea unui mecanism prin care şi alte entităţi decât Avocatul Poporului să poate să sesizeze Curtea Constituţională pentru declanşarea controlului de constituţionalitate prealabil din cadrul ordonanţelor de urgenţă”, a explicat Orban.

Sursa : news.ro

Ana Birchall: Recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţiunii reprezintă o prioritate pentru agenda publică... Dăncilă îi primeşte la Palatul Victoria pe managerii TNB, Filarmonicii, Operetei şi Muzeului Naţional de Artă Contempora...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și unde lucrează
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat ca europarlamentar
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x