Antena Căutare

Mesajul online al presedintelui Traian Basescu de Ziua Unirii

Ca in fiecare an, presedintele Traian Basescu a transmis un mesaj romanilor de Ziua Unirii. De aceasta data insa, Basescu nu l-a mai citit la microfon, din mijlocul multimii, ci a ales calea Internetului.

Mesajul lui Traian Basescu a fost postat pe site-ul Presedintiei:

"Dragi romani,

24 Ianuarie este pentru toti romanii o zi de sarbatoare, in care aniversam evenimentul fondator al Romaniei moderne, cel prin care am devenit o natiune unita, demna si recunoscuta in Europa. Prin unirea de la 1859 romanii au dovedit puterea solidaritatii lor, au aratat ca pot fi artizanii propriului destin, ca sunt capabili sa depaseasca orizontul intereselor individuale pentru binele comun.

Puterea unei natiuni sta si in idealurile care o anima. In istorie, am reusit sa depasim incercarile atunci cand am fost uniti, cand am avut constiinta unui ideal. La 1859 am devenit puternici pentru ca am avut un proiect care ne-a adus laolalta: Unirea. Solidaritatea nu este o idee abstracta, este un exercitiu a carui valoare democratica si mai ales umana trebuie sa o redescoperim in fata provocarilor lumii contemporane si in fata obiectivului national al modernizarii.

Articolul continuă după reclamă

Este de datoria noastra sa continuam efortul artizanilor Unirii, participand impreuna la consolidarea statului de drept si la modernizarea Romaniei. Statul de drept este fundamentul democratiei. Doar asumand suprematia legii putem avea garantia reusitei noastre ca natiune, ca cetateni ai unei tari libere si democratice.

Romania are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastra, de eficienta si responsabilitatea noastra, oriunde am fi. Romania este efortul nostru de a fi impreuna in fiecare zi, solidari si constienti de raspunderea pe care o avem fata de viitor.

Sa celebram impreuna Unirea Principatelor si sa reflectam la semnificatia acestei zile in care intelegem ca Romania suntem fiecare dintre noi si toti laolalta.

La Multi Ani!"

Victor Ponta: Nu as accepta functia de prim-ministru fara alegeri... Sedinta solemna in Parlament de Ziua Unirii: Opozitia nu participa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meseria pe care ar fi avut-o Luca Niculescu dacă nu cădea comunismul. Premierul desemnat avea cu totul alte planuri în 1989
Meseria pe care ar fi avut-o Luca Niculescu dacă nu cădea comunismul. Premierul desemnat avea cu totul alte planuri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Povestea familiei sale și legătura specială cu Franța
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Povestea familiei sale și legătura specială cu Franța
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x