Antena Căutare

PNL decide astăzi forma sub care va fi adoptată Legea bugetului de stat – asumarea răspunderii sau dezbatere parlamentară

Biroul Executiv al PNL se reuneşte, luni, şi ar urma să decidă forma sub care va fi adoptată Legea bugetului de stat pentru 2020 - asumarea răspunderii sau dezbatere parlamentară. Premierul Ludovic Orban preciza, încă de săptămâna trecută, că decizia va fi luată luni. Orban a spus că îşi doreşte ca bugetul să fie adoptat până la finalul anului şi, dacă constată că există riscul ca actul normativ să fie blocat în Parlament, va angaja răspunderea Guvernului.

Şedinţa liberalilor este programată la ora 14.00.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că până luni va decide forma în care va fi adoptat bugetul pentru anul 2020, fiind luate în calcul procedura parlamentară sau asumarea răspunderii. Orban afirmă că, în oricare dintre situaţii, orice amendament benefic va fi admis.

Întrebat dacă va angaja răspunderea Guvernului pentru Legea bugetului Orban a spus: ”Obiectivul nostru este de a reuşi adoptarea bugetului de stat şi a Legii asigurărlor sociale până în 31 decembrie. Dacă constatăm că este posibil să atingem acest obiectiv prin dezaterea obişnuită în Parlament, vom apela la dezbatere”.

Orban a precizat că orice amendament adus Legii bugetului şi care este oportun va fi admis, indiferent de modul în care se a adopta legea.

Articolul continuă după reclamă

Întrebat când va decide forma în care va fi adoptat bugetul, Orban a anunţat că ”până luni”.

Guvernul mizează anul viitor pe o creştere a veniturilor cu aproape 10%, asemănătoare cu cea din acest an, şi a cheltuielilor cu doar 7,1%, la jumătate faţă de ultimii doi ani, în timp ce economia este aşteptată să crească cu 4,1%, potrivit strategiei fiscal bugetare publicate de Ministerul Finanţelor.

Bugetul pe 2020 va avea cheltuieli totale de 399,2 miliarde de lei şi venituri aşteptate de 358,6 miliarde de lei.

Astfel, veniturile cresc cu 9,8% (10,6% în 2019), iar cheltuielile cu 7,1%, faţă de circa 15-16% în 2019 şi 2018.

În plus, deficitul scade cu circa 5,5 miliarde de lei faţă de 2019, dar se menţine la un nivel de peste 3%, impus prin Tratatul de Maastricht.

”Planificarea bugetară pe anul 2020 şi estimările pe perioada 2021-2022 stabilesc deficitul bugetar ESA în anul 2020 la 3,58% din PIB, urmând ca acesta sa ajungă în anul 2022 la 2,77% din PIB, respectiv o reducere de 0,81 puncte procentuale faţă de anul 2020, încadrandu-se în 2022 în prevederile regulamentelor europene”, se arată în document.

Totodată, cheltuielile de personal, care au pus presiune semnificativă pe buget în ultimii doi ani, îşi reduc dinamica, cu un plus de doar 7,2% faţă de 2019, după creşteri de 19%, respectiv 24% în ultimii doi ani.

Cheltuielile cu asistenţa socială vor creşte cu 14,5% în 2020, la 131,1 miliarde de lei, şi vor reprezenta circa o treime din cheltuielile totale.

În septembrie 2020, Guvernul va mări punctul de pensie cu 40%, un avans care va pune presiune pe buget.

Sursa : news.ro

PSD sesizează astăzi CCR cu privire la legile asumate de Guvern/ Ciolacu: În primul rând vom face o sesizare pe formă... Meleşcanu: Am preţuit mai mult decât orice ideea de libertate, de egalitate de şanse şi de prosperitate şi am dorit să c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x