Antena Căutare

ADMITERE LICEU 2018! Ce trebuie să facă elevii după ce află care este unitatea de învățământ în care vor învăța în următorii patru ani

N-a mai rămas mult timp până când absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională vor afla în ce unitate de învățământ vor învăța în următorii ani, așa că aceștia ar trebui să fie informați cu privire la următorul pas. 

N-a mai rămas mult timp până când absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională vor afla în ce unitate de învățământ vor învăța în următorii ani, așa că aceștia ar trebui să fie informați cu privire la următorul pas.

Rezultatele repartizării computerizate la liceu vor fi publicate pe admitere.edu.ro, pentru cei care s-au înscris la admiterea la liceu, luni pe 9 iulie.

Admitere liceu 2018: Ce vor face elevii după afișarea listelor

10 – 13 iulie 2018 Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații.
13 iulie 2018 Liceele vor transmite situația locurilor rămase libere în urmă neînscrierii candidaților admiși în această etapă.
16 – 18 iulie 2018 Comisia județeană de admitere va rezolva situațiile speciale apărute după etapă de repartizare computerizată
Elevii care nu au obținut un loc la liceu, după prima repartizare computerizată, mai au o șansă, întrucât în toamnă va avea loc o nouă etapă de admitere.

Articolul continuă după reclamă

Admitere liceu 2018. Topul liceelor în funcție de ultima medie de admitere în 2018

In anul 2017, concurenta a fost foarte mare la liceele din Bucuresti. Iata care au fost mediile minime si maxime la primele 10 licee din Capitala.

Colegiul National „Sfantul Sava” din Bucuresti: 9,72 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National „Gheorghe Lazar” din Bucuresti: 9,70 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” din Bucuresti: 9,68 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National „Mihai Viteazul” din Bucuresti: 9,63 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National „Gheorghe Sincai” din Bucuresti: 9,55 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National „Mircea cel Batran” din Constanta: 9,54 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanta: 9,32 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National „Emil Racovita” din Cluj-Napoca: 9,48 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Colegiul National „Cantemir Voda” din Bucuresti: 9,45 – ultima medie de admitere, 9,92 – prima medie de admitere

Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Galati: 9,44 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere

Vezi la ce liceu ai intrat, aici!

Filmul catrastrofei aviatice în care a murit Florin Rotaru! Imaginile care arată clar că acesta nu s-a catapultat ca să ... ADMITERE LICEU 2018: Ce se întâmplă cu elevii care nu s-au înscris la această etapă de repartizare...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Românii renunță tot mai mult la jobul clasic. Ce se schimbă când veniturile nu mai vin dintr-un singur salariu
(P) Românii renunță tot mai mult la jobul clasic. Ce se schimbă când veniturile nu mai vin dintr-un singur salariu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 17 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,62 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3 milioane de euro
Rezultate Loto, 17 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,62 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x