Antena Căutare

Adolescentele dispărute la sfârștul lunii iunie au fost găsite, în Caracal! Scandalul abia acum începe: „Nu s-a vrut mediatizarea cazului!”

Cele două adolescente, de 15 și 17 ani, dispărute din Slatina la sfârșitul lunii iunie, au fost găsite, marți seara, în Caracal! Controversele abia acum încep! Cum au fost descoperite, de fapt?!

Cele două adolescente, de 15 și 17 ani, dispărute din Slatina la sfârșitul lunii iunie, au fost găsite, marți seara, în Caracal! Controversele abia acum încep! Cum au fost descoperite, de fapt?!

Două adolescente, cu vârste de 15 și 17 ani, au dispărut dintr-un centru al DGASPC Olt din Slatina, la sfârșitul lunii iunie. Acestea erau în regim de protecţie specială şi proveneau din familii dezorganizate. Fetele au fost găsite, marți seara, în Caracal și convinse să se întoarcă chiar de Rădița Piroșca, directorul DGASPC Olt, însșă polițiștii susțin cu totul altceva!

„Sunt prietene şi au plecat împreună, iniţial au fost la casa unui bunic al uneia dintre ele, iar mai apoi s-au mutat la mama celeilalte, am identificat un număr de telefon pe care să le pot suna şi personal am discutat cu ele şi le-am convins să vină înapoi. Împreună cu şeful de centru m-am dus aseară (marţi seara-n.r.) în Caracal şi le-am luat şi le-am adus la centru”, a declarat Rădiţa Piroşca, directorul DGASPC Olt.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii IPJ Olt, în schimb, susţin că cei care le-au găsit pe fete sunt poliţiştii de la Investigaţii Criminale.

„Au fost găsite şi au fost restituite în centru. Le-au găsit colegii de la Investigaţii Criminale de pe raza municipiului Caracal”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

„Nu s-a făcut mediatizarea cazului. Direcţia Generală de Protecţie a Copilului nu a cerut mediatizarea cazului”, spun reprezentanţii IPJ Olt.

Rădiţa Piroşca a declarat că, cel mai probabil, instituțiile s-au confruntat cu o problemă de comunicare:

„Nu se pune problema să refuzăm o procedură a poliţiei, inclusiv mediatizarea. Noi comunicăm numele persoanei dispărute şi numărul de telefon al reprezentantului legal în mod normal. Nu a fost solicitat un astfel de acord reprezentantului legal", a explicat directorul DGASPC Olt.

Scade media de vârstă a româncelor care se reprofilează pe piața muncii... Alertă 112: caz de răpire și sechestrare în Tecuci! Ce au descoperit polițiștii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Românii vor avea buletinul, permisul, cardul de sănătate și diplomele direct pe telefon. Cum va funcționa RO Wallet
Românii vor avea buletinul, permisul, cardul de sănătate și diplomele direct pe telefon. Cum va funcționa RO Wallet
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Amenajare minimalistă a casei: cum reduci consumul cumpărând mai puțin, dar mai bine
(P) Amenajare minimalistă a casei: cum reduci consumul cumpărând mai puțin, dar mai bine
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x