Sa-i spunem Cristina. Isi iubea mama ca pe ochii din cap; rude si prieteni n-avea, dintotdeauna mama fusese singura ei familie. Copila nu stiuse niciodata ce inseamna o familie caci ai ei divortasera pe vremea cand ea inca se juca cu papusile. Ajunsese adolescenta acum, dar nu iesea cu colegii, nu zambea, nu se bucura. O apasau prea mult grijile financiare din casa. Caci in casa lor mama dramuia la sange fiecare banut, sa ajunga si pentru paine, si pentru intretinere. Chiar si asa, nu le ajungeau niciodata. De multe ori rabdau de foame sau tremurau de frig. Intr-o zi s-au trezit ingropate in datorii, fara cale de iesire. Si in momentul acela, povesteste Cristina, viata ei a luat-o razna. Mama a plecat la munca in strainatate si a lasat-o sa se descurce singura. Doar ca fata n-a prea reusit. Cand mama a plecat, lumea Cristinei s-a prabusit. Nici macar nu-si mai dadea seama ce trebuie sa mai faca cu visul ei cel vechi, acela de a deveni medic cardiolog. Iar uneori, mai rar, se gandea la sinucidere.
Cumva, nici nu mai stie cum, Cristina a auzit de Telefonul Copilului si s-a gandit sa sune si ea. Ar fi vrut sa se descarce cumva, sa ceara sprijin, sa povesteasca. O atinsese depresia, iar ea intelesese bine asta si incerca sa se salveze.
Stia bine ca operatoarea care-i va raspunde la telefon nu va avea cum sa o ajute financiar, dar stia ca macar o va asculta sau ii va da un sfat, o indrumare. Si asa a si fost. A simtit ca a luat decizia cea buna atunci cand a pus mana pe telefon si i s-a destainuit necunoscutei de la capatul firului.
“Sunt atat de obosita, incat abia mai pot sa vorbesc. Dimineata, pur si simplu nu pot sa ma ridic din pat“
“Au trecut deja patru luni de cand mama a plecat. Cand vorbim la telefon, incerc sa ii transmit ca sunt bine si ca totul este in regula. De fapt, nimic nu este in regula ... ma simt singura, abandonata, deprimata. Am inceput clasa a XII-a, iar in rarele zile cand merg la scoala, desi sunt prezenta fizic, de fapt sunt absenta. Ma simt atat de obosita, incat abia mai pot sa vorbesc. Dimineata, pur si simplu nu pot sa ma ridic din pat. Imi simt corpul atat de greu! La scoala am acumulat foarte multe absente. M-am indepartat de toate prietenele mele. M-am ingrasat foarte mult pentru ca mananc numai prostii.
Nu vreau sa ii spun mamei cum ma simt fiindca stiu ca s-ar intoarce imediat acasa, iar noi nu ne putem permite sa ne lipsim de acest venit lunar. Trebuie sa imi revin. Inca nu sunt pregatita sa vorbesc cu un psiholog despre situatia mea. Nu am curajul sa povestesc unei persoane straine care se afla in fata mea si ma tintuieste cu privirea. In schimb, am sunat aici fiindca aveam nevoie sa vorbesc cu cineva care nu ma cunoaste si nu poate sa ma vada. Ajutati-ma sa rezist si sa-mi urmez visul de a deveni un bun medic cardiolog. Dar, mai presus de toate, ajutati-ma sa nu o dezamagesc pe mama!“.
CITESTE un reportaj cutremurator in Jurnalul National!
