Timp de un deceniu, Spitalul de Neuropsihiatrie din Suceava s-a transformat într-un adevărat lagăr de exterminare pentru sute de copii abandonați sau cu probleme medicale. Povestirile despre faptele abominabile consumate între pereții „orfelinatului groazei” au șocat opinia publică din România, care nu cunoștea niciun amănunt despre atrocitățile comise.
La zeci de ani distanță, autoritățile române par decise să afle adevărul despre ceea ce s-a petrecut în inima Moldovei vreme îndelungată și la insistențele Institutul pentru investigarea Crimelor Comunismului, Parchetul General a anunțat demararea procedurilor pentru aflarea adevărului.
CONTEXTUL
340. Acesta numărul copiilor decedați la orfelinat. Cum a fost posibil așa ceva? Într-o România în care comunismul se afla „pe culmi”, regimul încerca să le prezinte propriilor cetățeni, o țară fără cusur. Industria se dezvolta, agricultura cunoștea noi limite de performanță, educația scotea pe bandă rulantă eminențe cenușii, sportul obținea cele mai mari performanțe s.a.m.d. Evident, aproape totul era o mare minciună și în plus de asta existau și secrete bine ascunse de oamenii care conduceau destinele unei țări în care se trăia din ce în ce mai greu.
În 1980, Spitalul de Neuropsihiatrie din Suceava devenea un fel de groapă comună pentru sute de suflete nevinovate, abandonate de părinții, care nu-și puteau crește și întreține copiii aduși pe lume. Oamenii nu puteau ști ce se întâmplă în spatele zidurilor pentru că în acele vremuri românii erau sfătuiți să aducă pe lume cât mai mulți urmași, iar ceea ce partidul și autoritățile considerau că ar putea reprezenta „un capitol rușinos”, era încuiat cu un lacăt uriaș.
Acolo se petreceau fapte înfiorătoare. Micuții, care au scăpat de ororile orfelinatului, au devenit adulți, dar adulți plini de sechele și coșmaruri, care-i vor bântui până când vor ajunge în mormânt. Dezvăluirile nu sunt foarte multe, pentru că mulți dintre cei care au trăit acolo refuză întoarcerea în timp, o întoarcere care le-ar deschide niște răni greu de tratat de vreun specialist.
„Am fost considerat nebun. Nu sunt nebun. Cu ce mă ajută să îmi povesteasc viaţa? Cu ce folos? Nu vreau să îmi amintesc!”, spunea în urmă cu ceva vreme pentru reporterii Adevărul unul dintre supraviețuitori.
ȘI AȘA S-A NĂSCUT ORFELINATUL GROAZEI
Mult mai multe informații au fost livrate de oamenii, care aveau legături într-un fel sau altul cu ceea ce se petrecea acolo. Preoți, șoferi ai mașinilor care livrau hrana și toate cele de trebuință pentru „pacienți”, angajați curajoși, care nu au evitat să vorbească despre nenorocirile petrecute la Spitalul de Neuropsihiatrie din Suceava.
„Mulţi dintre ei nu aveau nici o problemă chiar, zic eu, psihică. Se vede lucrul acesta că o parte din ei, după ce s-a desfiinţat spitalul, s-au căsătorit, au familii”, mărturisea pentru aceeași sursă unul dintre preoții satului.
De altfel, angajatul Bisericii era solicitat foarte des de către conducerea orfelinatului groazei pentru a-i lua pe copilașii decedați cu misiunea clară de a-i îngropa fără mare tamtam: „Luam trupul neînsuflețit cu o căruță de obicei, de la ei de acolo, și-l aduceam aici și-i făceam slujba îmormântării.”. Asta în cazurile fericite pentru că de cele mai multe ori, copiii erau îngropați fără slujbă și chiar fără știrea popilor: „Îi aruncau pur și simplu într-o groapă. Nu m ai întrebau pe nimeni”, spune același personaj.
TRAUME, NENOROCIRI, IAD
Pentru mulți dintre cei care au trecut pe acolo, amintirile le-au afectat viețile. Povestirile par a face parte dintr-o carte horror pe care doar cei puternici o pot parcurge fără să verse o lacrimă: „Bieții de ei... Erau loviți cu capul de pereți până leșinau!”, a dezvăluit unul dintre martorii atrocităților de la orfelinatul groazei, în vreme ce angajați ai locului au recunoscut că cei mai mulți dintre „pacienți” au trăit ani întregi obligați să accepte administrarea substanţelor psihotrope. Pentru mulți a fost prea mult, iar trupurile lor firave au cedat. Au murit înainte de „a se naște”, doar pentru că România acelor vremuri trebuia să fie țara perfectă, fără orfani, șomeri și oameni cu probleme.
Coșmarurile continuă și astăzi, însă cu siguranță mulți dintre cei care au rămas traumatizați au refuzat să povestească cu lux de amănunte ce s-a petrecut în clădirea ascunsă bine lângă granița de la Siret. „Eram mic şi acum văd cum este o masă albastră. În capătul mesei stăteam eu. O fată m-a izbit cu capul de masă. M-a luat de haine şi m-a trântit. Dacă mă credeţi, şi acum visez cum luam bătaie de la infirmieră. Era o femeie rea. Avea o răutate în ea”, rememora un alt „pacient” al orfelinatului, care nu a dorit să-și decline identitatea, înfricoșat și acum de ceea ce i s-a putut întâmpla.
LOCALNICII „AU ÎNFIAT” MORMINTELE COPIILOR DISPĂRUȚI
La ani distanță de la producerea nenorocirilor, statul român încearcă să afle adevărul. Un adevăr, care dacă ar fi spus în totalitate, ar putea scoate la suprafață fapte pe care mintea omenească nu le-ar putea gândi. În schimb, oamenii din zonă, care au descoperit un cimitir în care se află rămășițele pământești ale celor plecați mult prea devreme dintre noi și au „înfiat” mormintele acoperite de vegetația crescută în voie. E un gest de o încărcătură uluitoare, care ne face să ne gândim cât de norocoși am fost.
În 2019 a fost făcută plângerea penală, iar cei de la Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului aşteaptă să vadă cum va fi soluţionat acest dosar penal şi când va ajunge în instanţă.
340 de copii au murit de foame acolo, în timp ce dormeau sub acţiunea substanţelor neuroleptice. Genocidul ar fi avut loc la scara naţională, iar numărul victimelor ar fi de 10.000, toţi minori.
Schimbare în toată țara pentru cei care merg cu trenul! Ce se întâmplă de la 31 martie... CFR, anunț oficial. Schimbarea are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Călătorii trebuie să știe despre această mod...
