Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu” din Arad, starea celor zece militari este una bună.
"La nivelul unităţii au fost luate măsurile prevăzute pentru aceste situaţii. A fost desfăşurată ancheta epidemiologică de către o echipă medicală de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Dr. Victor Popescu din Timişoara, pentru identificarea contacţilor direcţi ai militarilor infectaţi şi izolarea acestora la domiciliu, conform procedurilor standard stabilite la nivel naţional”, se arată în comunicat.
Pentru protecţia personalului se face în permanenţă dezinfectarea tehnicii şi spaţiilor de lucru şi sunt aplicate măsurile individuale de protecţie şi prevenţie.
Sursa : news.ro