Antena Căutare

Au atacat un poștaș și au fugit cu banii de pensii în valoare de 200.000 de lei. Ce pedepse riscă bărbații

Un poștaș, în vârstă de 55 de ani, din orașul Balș, județul Olt, a fost atacat și jefuit de niște tâlhari, care au reușit să fugă cu peste 200.000 de lei. Victima se află la spitalul de Urgență Slaina, prezentând râni ușoare. 

Au atacat un poștaș și au fugit cu banii de pensii în valoare de 200.000 de lei. Ce pedepse riscă bărbații

Un poștaș, în vârstă de 55 de ani, din orașul Balș, județul Olt, a fost atacat și jefuit de niște tâlhari, care au reușit să fugă cu peste 200.000 de lei. Victima se află la spitalul de Urgență Slaina, prezentând râni ușoare.

Autoritățile spun că tâlharul era un bărbt cu fața acoperită.

„În această dimineață (luni – n.r.), în jurul orei 5.00, am fost sesizați prin 112 despre faptul că o persoană necunoscută, cu fața acoperită, ar fi sustras prin violență o geantă dintr-o mașină, din orașul Balș, după care ar fi fugit. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Balș, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, s-au deplasat de îndată la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și identificării celui care a săvârșit fapta“, au precizat oamenii legii.

La rândul lor, reprezentanţii Poştei Române au precizat pentru GdS că, de fapt, poştaşul a fost atacat de mai multe persoane mascate.

Articolul continuă după reclamă

„Vă informăm că au fost demarate cercetări, în urma evenimentului petrecut la Oficiul Poştal Balş. În jurul orei 5.00, persoane necunoscute, care aveau feţele acoperite, au atacat un salariat poştal care avea asupra sa suma de 205.000 lei. Angajatul nostru a ajuns la Spitalul Judeţean Slatina pentru investigaţii suplimentare. A suferit răni la torace în urma loviturilor primite. Hoţii, care au reuşit să fugă cu banii, sunt, în prezent, căutaţi de organele de poliţie. Referitor la prezenţa camerelor de supraveghere, precizăm că în oficiul poştal nu sunt montate astfel de dispozitive. Din informaţiile noastre, organele de poliţie au intrat în posesia imaginilor înregistrate de camerele din zonă“, au explicat reprezentanţii Poştei Române.

Poşta Română mai susţine că o parte din banii furaţi ar fi trebuit să ajungă la pensionari. Deşi banii au fost furaţi, pensionarii nu vor fi afectaţi şi îşi vor primi drepturile.

„Cei 205.000 lei reprezentau plăţile oficiului, printre care şi o parte din pensiile programate astăzi la plată. Precizăm că beneficiarii acestor drepturi sociale nu vor fi afectaţi de acest incident. Toţi clienţii îşi vor primi banii conform graficului de distribuire“, au susţinut reprezentanţii Poştei Române.

Sursă: Gazeta de Sud

Un polițist a fost prins beat criță la volanul mașinii de serviciu! Șeful acestuia, după ce a aflat rezultatul etilotest... Ultimele clipe ale lui Dani Vicol povestite de cel care l-a scos din mașină: „S-a uitat în ochii mei, a clipit o dată și...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x