Antena Căutare

Autori clasici, la proba de Limba Română: Elevii spun că a fost mai simplu ca-n vară! Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat continuă

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat - la care s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu - continuă marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Ultimele probe ale examenului vor avea loc în 30 şi 31 august, iar pe 1 septembrie vor fi afişate primele rezultate.

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat - la care s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu - continuă marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Ultimele probe ale examenului vor avea loc în 30 şi 31 august, iar pe 1 septembrie vor fi afişate primele rezultate.

Cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat a început luni, când absolvenţii de liceu au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română.

Absolvenţii de la profilul real au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu, dar şi de redactat un text argumentativ despre importanţa toleranţei în relaţia de prietenie. Absolvenţii de la profilul uman au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui George Călinescu sau lui Mihail Sadoveanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre necesitatea cunoaşterii unor limbi străine în dezvoltarea personală.

Elevii au susținut chiar faptul că subiectele au fost mai ușoare decât cele din prima sesiune. Lucrările au abundat atunci de perle.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 - zi, 1.036 - seral şi 1.261 - frecvenţă redusă.

În prima sesiune a bacalaureatului au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început, pentru prima dată, cu probele scrise.

Astfel, luni are loc proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi va fi proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri se va desfăşura proba obligatorie a profilului. Probele scrise se încheie joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română începe vineri, 25 august, şi continuă luni, 28 august, când este programată şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Evaluarea competenţelor digitale se va derula în zilele de 29 şi 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională să se desfăşoare în 30 şi 31 august.

Atât subiectele pentru probele scrise, cât şi subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute, potrivit Ministerului Educaţiei.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.

Ministerul Educaţiei atrage atenţia că nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Afişarea primelor rezultate şi depunerea contestaţiilor vor avea loc în 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 6 septembrie.

Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop: În 11 septembrie proiectul de lege a manualului intră în dezbatere publică... Atenție, călători! Trenurile InterRegio care trebuie să sosească în staţia Timişoara Nord, dinspre Bucureşti, vor fi dev...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x