Antena Căutare

Răsturnare de situație în cazul elevului agresiv de la Constanța! Băiatul fusese internat la psihiatrie, dar mama lui a ascuns totul

Ies la iveală detalii noi în cazul elevului din Constanţa, care şi-a înjunghiat un coleg cu un cuţit, în pauza dintre ore. Adolescentul ar fi fost internat în trecut la psihiatrie, tot din cauza unor episoade agresive. Însă conducerea şcolii unde este înscris acum şi unde au avut loc scenele cutremurătoare, nu ştia nimic despre asta. Mama băiatului a ascuns problemele sale de comportament. Inspectorii şcolari susţin însă că vina aparţinei şi directorului şcolii, care nu a analizat cu atenţie dosarul de transfer

Băiatul a fost internat, în aprilie, la spitalul de psihiatrie din Capitală. Medicii de aici au constatat că are probleme de comportament, i-au prescris tratament şi i-au spus mamei sale că are nevoie şi de consiliere psihologică. Însă femeia nu a spus nimic la şcoala unde învăţa adolescentul, în Tulcea. Iar în toamnă a decis să îl transfere la Constanţa. Nici aici nu a suflat un cuvânt despre istoricul medical.

”Mama nu ne-a adus niciodată la cunoștință că acest copil ar fi avut antecedente. Niciodată unitatea de acolo nu ne-a comunicat că acest elev ar fi avut episoade violente, agresive, în școală.”, a declarat Mihaela Nicolae, directo școala nr.6 Constanța.

Săptămâna trecută, băiatul a atacat un coleg de clasă cu un cuţit, în timpul unei pauze, iar specialiştii consideră că gestul său a fost premeditat. Inspectorii analizează acum cazul şi susţin că directorul şcolii unde a fost transferat a dat dovadă de superficialitate când l-a primit. Mai ales că din foaia matricolă reieşea că, în trecut, a rămas şi repetent. Conducerea dă vina însă pe legislaţie, care nu-i obligă pe părinţi să depună la dosarul de înscriere decât anumite documente, dar şi pe familie.

”Părintele acestui copil, când a venit și a solicitat transferul la școală din Constanța, a prezentat și un certificat de orientare școlară. Dacă specialiștii ar fi citit cu mai mare atenție acest certificat, ar fi aflar că elevul manifestă în colectivitate un comportament agresiv.”, a precizat Anca Dragomis, inspector general adjunct ISJ Constanța.

Adolescentul nici măcar nu figurează în evidenţa cabinetului de psihologie din şcoală. Anul acesta, în două luni şi jumătate, a acumulat peste 50 de absenţe nemotivate. Momentan, el, dar şi mama sa, au fost incluşi într-un program de consiliere psihologică. În paralel cu anchetele şcolare, şi poliţiştii cercetează cazul.

O bătrână în vârstă de 72 de ani din Teleorman a fost acuzată de fraudă electorală! Femeia apărea pe lista persoanele ca... Scandal monstru în cazul de la Caracal. Motivul pentru care familia Luizei Melencu ajunge din nou la DIICOT...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x