Antena Căutare

Lista roșie: Schimbări majore din 12 august! București alături de alte 10 județe din România sunt pe listele de risc ale Germaniei

Municipiul București alături de alte 10 județe au fost incluse, miercuri seară, de autorităţile germane, pe lista zonelor de risc, iar persoanele care ajung în Germania din aceste zone trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, ori să se testeze în cel mult 72 de ore de la sosirea în ţara respectivă.

Lista roșie: Schimbări majore din 12 august! București și alte 16 județe din România sunt pe listele de risc ale Germaniei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că, miercuri seară, autorităţile Republicii Federale Germania au actualizat lista „zonelor de risc“ din România stabilită în contextul pandemiei de COVID-19.

”Ca urmare a acestei actualizări, municipiul Bucureşti, alături de alte 10 judeţe din România, respectiv Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adaugate pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august 2020”, a precizat MAE

. Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că şapte judeţe (Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş) sunt deja declarate zone de risc din 7 august. Astfel, în total, la acest moment, 17 judeţe alături de municipiul Bucureşti se află pe lista zonelor de risc.

FOTO | O ambulanță în care se afla un pacient COVID s-a răsturnat pe un pod în urma unei coliziuni violente cu un alt autoturism

Articolul continuă după reclamă

”Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german”, a menţionat sursa citată.

Atenție, șoferi! Schimbări majore la polița RCA. Poliția nu vă va mai putea obliga

Testarea se poate face direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgenţă medical 116 117. În cazul neîndeplinirii obligaţiei de testare, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 de euro. Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” şi recomandată tuturor celorlalţi călători care intră pe teritoriul german.

Atenție, șoferi! Schimbări majore la polița RCA. Poliția nu vă va mai putea obliga... FOTO | O ambulanță în care se afla un pacient COVID s-a răsturnat pe un pod în urma unei coliziuni violente cu un alt au...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) McHappy Day®: împreună, ajutăm familiile să rămână aproape
(P) McHappy Day®: împreună, ajutăm familiile să rămână aproape
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x