Antena Căutare

Cât costă un kilogram de cireșe în 2026. Fructele au ajuns în piețele din România

Primele cireșe au ajuns în piețele din România chiar la finalul lunii aprilie. Prețul uriaș al fructelor a fost o adevărată surpriză pentru cumpărători. Iată câți bani trebuie să scoată din buzunar pofticioșii pentru un kilogram.

Primele cireșe au ajuns în piețele din România chiar la finalul lunii aprilie | Shutterstock

Printre cele mai așteptate fructe ale primăverii se numără cireșele. Odată cu venirea sezonului cald, tot mai mulți pofticioși merg în piață pentru a „vâna” cele mai bune oferte, însă se lovesc de prețurile ridicate ale începutului de sezon.

Încă de la finalul lunii aprilie, primele cireșe au apărut pe tarabe, stârnind interesul cumpărătorilor. Ca de fiecare dată, aceștia trebuie să scoată din buzunar o sumă importantă de bani pentru a gusta din aroma verii.

Cât costă un kilogram de cireșe în 2026

Cumpărătorii au luat cu asalt Piața Cibin din Sibiu, unde au fost scoase la vânzare primele cireșe din acest sezon. Nici măcar prețul ridicat nu i-a speriat pe aceștia. Cei care își doresc să își facă pofta trebuie să plătească 180 de lei pentru un kilogram.

Articolul continuă după reclamă

În ciuda acestui aspect, comercianții ajung să vândă rapid marfa. Mulți cumpărători nu mai au răbdare să aștepte producțiile locale, motiv pentru care cumpără fructele aduse din Spania la un preț uriaș.

Primele loturi de cireșe s-au vândut rapid, însă vânzătorii urmează să readucă fructele pe tarabe.

Citește și: O fermă din Cluj a aprins 4.000 de lumânări ca să salveze cireșii de la îngheț: „Am dat foc la 40.000 de euro”

„Avem clienți. Mai avem doar câteva cireșe, dar mai aducem. Cireșele românești cu siguranță nu vor apărea mai devreme de o lună și jumătate”, a declarat o comerciantă din piață, conform oradesibiu.ro.

Un lucru este cert, cumpărătorii nu pot rezista tentației. Aceștia sunt atrași de gustul lor unic, dar și de aspectul atrăgător.

„Sunt extraordinar de gustoase. O să vă convingeți când le gustați. Îi invit pe toți să vină să încerce. Sunt cireșe foarte bune, chiar comparabile cu cele românești care apar la început de sezon.”, a mai adăugat o comerciantă, conform sursei citate mai sus.

Prețul cireșelor a crescut semnificativ față de anul trecut. În aceeași perioadă, fructele din import erau scoase la vânzare cu prețul de 150 de lei pe kilogram.

În perioada următoare, pe măsură ce oferta se diversifică și apar producțiile locale, este de așteptat ca prețurile să devină mai accesibile pentru majoritatea cumpărătorilor, iar cireșele să nu mai fie doar un moft.

Citește și: Clătite americane cu mascarpone și căpșuni. Ce să adaugi pentru un gust perfect

Nu doar cireșele se numără în preferințele românilor, ci și căpșunile. Aceste fructe aromate se găsesc în piețele din România pornind de la prețul de 15 lei pentru o caserolă.

Rezultate Loto, 30 aprilie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 3,86 milioane de euro. Ce premii sunt în jo... Rezultate Loto, 3 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 4,1 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pen...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x