Antena Căutare

Cel puţin trei morţi, între care o fetiță de șase ani, după ce o barcă pneumatică s-a răsturnat în Rin! Printre victime sunt și români

Cel puţin trei persoane, între care o fetiță de șase ani, au murit, iar altele sunt dispărute după ce o ambarcaţiune în care erau turişti români şi germani s-a răsturnat în Fluviul Rin, la frontiera dintre Franţa şi Germania, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie şi oficiali locali.

Cel puţin trei persoane, între care o fetiță de șase ani, au murit, iar altele sunt dispărute după ce o ambarcaţiune în care erau turişti români şi germani s-a răsturnat în Fluviul Rin, la frontiera dintre Franţa şi Germania, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie şi oficiali locali, potrivit Mediafax.

Citește și: Tragedie pe Dunăre: șapte morți și 19 dispăruți după ce un vas s-a scufundat!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O ambarcaţiune pneumatică în care erau doi adulţi şi doi copii s-a răsturnat joi în Rin, în zona localităţii franceze Gerstheim, situată la frontiera cu Germania. Mai mulţi martori au sărit în apă pentru salvarea persoanelor căzute din ambarcaţiune, informează cotidianul Le Figaro.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Momentul în care s-a produs tragedia de pe Dunăre, la Budapesta! Șapte turiști au murit, alte zeci sunt dați dispăruți

O fetiţă în vârstă de şase ani şi un adult în vârstă de 29 de ani au murit, iar un copil de patru ani este dispărut. Al doilea adult a fost transportat la Spitalul din orăşelul Sélestat. Una dintre cele trei persoane care au sărit în apă pentru a interveni la accident a decedat.

Conform unor surse citate de FranceBleu.fr şi de publicaţia Bild, în ambarcaţiune erau turişti din Germania şi România. Informaţiile au fost confirmate de primarul localităţii franceze Gerstheim, Laurence Muller-Bronn, anunță Mediafax.

Ambarcaţiunea s-a răsturnat din cauza curenţilor puternici, în apropierea unei ecluze.

O nouă avertizare de vreme rea! Cod portocaliu de ploi torențiale și grindină, în mai multe județe din țară! ... Doi adolescenți de 16 ani au furat o mașină dintr-o curte și s-au dus la plimbare, la Suceava! Unul dintre puști era bău...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ambulanță atacată cu topoarele într-o comună din Cluj, după ce localnicii au crezut că este mașina vine să fure copii
Ambulanță atacată cu topoarele într-o comună din Cluj, după ce localnicii au crezut că este mașina vine să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O femeie din Sălaj a salvat un mânz, l-a luat acasă și l-a îmbrăcat în pijamale! Cum arată Marlie și ce poveste are
O femeie din Sălaj a salvat un mânz, l-a luat acasă și l-a îmbrăcat în pijamale! Cum arată Marlie și ce...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x