Poeziile sale si-au facut loc de multa vreme in inima romanilor. De aceea, Antena1.ro publica in randurile de mai jos cateva dintre cele mai cunoscute creatii lirice ale sale.
Trupul neinsufletit al lui Adrian Paunescu a fost adus, vineri, la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania, unde oamenii ii pot aduce un ultim omagiu. Adrian Paunescu va fi inmormantat, duminica, in Cimitirul Bellu din Capitala.
Selectie cu cele mai frumoase poeme ale lui Adrian Paunescu:
Ruga pentru parinti
Enigmatici si cuminti,
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
Chiama-i Doamne inapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decat noi.
Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti intarzia
Sa o ia de la inceput.
Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.
Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.
Plini de boli si suferind
Ne intoarcem in pamant,
Cat mai suntem, cat mai sunt,
Mangaiati-i pe parinti.
E pamantul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut-mana, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.
Sarut-mana, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,
Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.
Poetul
As sta, asa cu fata-n sus,
Lovit piezis de vreme
Si-ncet ca un izvor supus
Ti-as murmura poeme.
Si patul de sub sira mea,
Podeaua care-l tine,
Cu timpul s-ar darapana
Si-n casa-ar fi ruine
Si peste molcomul prapad
Peste privirea-mi oarba
Cu gura incepand sa vad
Eu, napadit de iarba,
Din somnul ca un trist magnet
Ce stie doar sa cheme,
Ti-as mai incredinta incet
Mistere si poeme.
Albitul firii mele os,
Schiloada chiparoasa,
Lovit de pietre dureros
Si maruntit de-o coasa.
Ar face gura si-ar sopti
Despre ce e si nu mi-i
In veacul de schizofrenii
Pan-la sfarsitul lumii
Si daca varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar inghiti si osul,
Eu, tainic, bland si tutelar,
Calcand taceri postume,
Din toti peretii dati cu var
M-as reintoarce-n lume,
Catre o casa, unde-acum
Si moartea mai asteapta,
Pana sa-nceapa tristul drum
De dincolo de soapta.
Sa-ti spun ca inca nu-i tarziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te stiu
Pe viata si pe moarte.
As sta aici, pe-acest prundis
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar piezis,
Sa-mbatranesc de tine.
Sa-mi suga oasele-n pamant
De parca oase-as plange,
Sa fiu doar calcar si cuvant
Si-un ultim strop de sange.
Totusi, iubirea
Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.
Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred in pereche
Si totusi ceva sa-ntamplat.
Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram in amor fara nume
Fiorul ca fulger cazu.
Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cai au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.
Acum te declar Dumnezee
Eu insumi ma simt Dumnezeu
Continua lumea femeie
Cu plozi scrisi in numele meu.
Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.
Si tu si iubirea exista
Si moartea exista in ea
Imi place mai mult cand esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul ma sprijin de cer,
Tu esti in puterile mele,
Desi inchizitii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Ma-ntorc la silaba dintai,
Praval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.
Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.
Pastel de toamna
Pe muntele negru de frunza de vara
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Cand spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.
Si sunt intrebari prin natura puzderii
Si sfaraie ploaia dintai ca o ceara
Si vara ne-nchide in toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.
Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
In ea cuprinzand ale toamnei mistere.
Ca suntem in lume pe-acolo prin partea
Pe unde intarzie posta si moartea.
Dumnezeul salvarii
Inchide fereastra, perdeaua o lasa,
Da zgomotul marii afara din casa,
Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec,
S-ascult al rodirii si-al tainelor cantec,
Sa fiu tot o rana, sa fii tot o rana,
Materia-n fierberea ei grosolana,
Sa trecem in moarte din cauze varii,
Cu marea venind catre noi ca barbarii.
Eu las adevarul acesta sa steie,
Esti cea mai fierbinte si dulce femeie,
La noapte, plangand langa tot ce ma doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Da marea afara din casa si vino,
Nestinso, neblando si iar nestraino,
Pereche de umbra noptateca pune
In contul durerii ca esti slabiciune,
Ca inima-mi pica din piept si ma cheama,
Ca sufletul meu te considera mama,
Ca norii se-aduna si vremea se strica
Si eu, stand sub grija, te tin ca pe-o fiica,
Dar tu dintre toate mai noua, mai vechea,
Imi esti dulcea umbra, impasul, perechea,
Tu, drama cu mii de solutii gresite,
Te plang pana ochii imi ies din orbite.
Fii azi razatoare, fii azi optimista,
Solutia buna e-n noi si exista
Si daca, iubito, femeie visata,
Ar fi sa ne stingem curand, nu odata,
Din dragostea noastra nebuna si buna,
Cu marea in casa, si-n pat arsi de luna,
Eu stiu ca s-or naste sub cinice astre
Alti doi sa repete-ntrebarile noastre.
Ti-ai naste copilul, ti-as naste copila,
In pumni de olar ar surade argila
Si daca nu e Dumnezeu sa auda
Ce lupta dam astazi cu moartea cea cruda,
Din dragostea noastra, prin timpul prea greu
S-ar naste el, vindecator Dumnezeuul,
Pe tronuri sarace suindu-si fiinta
Ar face sa cante prin noi suferinta.
Iubito, amana secunda fatala,
Sa dam alor nostri si drama si boala,
Copiilor nostri sa dam sa invinga
Prin ei tragedia cu chip de seringa.
Da zgomotul marii afara din casa,
Vreau liniste, liniste, marea m-apasa.
Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.
Si muta din tine in mine durerea,
Ca tot ti-o voi lua folosind mangaierea
Te-nchina si crede, in mine te muta,
Cu jale cu tot si cu clipa temuta.
Si daca se-ngaduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinsi mergi si sparge fereastra,
Sa intre barbara si tulburea mare
Prin noi in pamantul pe care nu-l doare,
Sa intre saratele zbateri si unde
Sub toti cei ce n-au simtaminte profunde,
Sa-mi spele armura, sa-ti treaca de coapsa,
Caci marea e singura lumii pedeapsa,
Sa rupa, in val, santinele de veghe,
Caci marea e singura mortii pereche,
Sa vina fatal, consfintand cu toti solii
Mutarea in mine a dramei si bolii,
Sa vina sa stinga cu tot viclesugul
Si lampa din casa si ochii si rugul
Si-apoi sa ma duca departe, departe,
Satulul de viata, bolnavul de moarte,
Sa-ti scriu carti postale pe piele de cega
Din Marea Nipona, din Marea Norvega,
Din Marea de Flacari ce plange sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,
Iubito de neguri, iubito de luna,
Iubito de taina si jale-mpreuna,
Iubito de carne, iubito de soapte,
Suav miazazi si brutal miazanoapte,
Dar astea sunt simple si bune cuvinte,
Sint legile care fac vieti si morminte,
Dar astea nimic nu inseamna cand vine
O grija la mine si moartea la tine.
Apleaca-ti fiinta prin ceata albastra
Sa nastem salvarea din dragostea noastra
Si roaga-te fiului tau ce e-n tine,
Sa vina mai repede, sa-ti fie bine.
Sa vina sa urle ca mama si tatal
Ii sunt dusi la moarte; el sovaie, iata-l,
Da sangele tau, pur si tanar, sa-l creasca
In ritm fara pauza neomeneasca,
Da pantecul tau, rodniciei, semintei,
Fii gazda nu bolii, ci vietii, fiintei,
Tu meriti pamantul sa-ti stea sub picioare,
Regina prea blanda si nemuritoare,
Din mare sa-ti bata matanii catargul,
Cum buzele tale isi tanguie arcul,
Cum inima mea te-a gasit si te stie
Si esti bucurie, si esti tragedie.
Hai, vino, in linistea mea neguroasa,
Da zgomotul marii afara din casa
Si-n larmele lumii si-n templele marii
Sa nasti Dumnezeul cinstit al salvarii.
Leagan pentru toata copilaria
Pune-ti, copile, capul pe perna,
Te-asteapta vise, prunc adormit,
In vise viata este eterna,
Cu ceruri blande si fara sfarsit.
Ce stii tu-n lume cate se-ntampla,
Nici nu e bine tu sa le sti,
Lumea-ngenunche la a ta tampla,
Si, langa tine suflet, cor de copii.
Astazi, copile, eu iti dau paine,
Tu painea asta o musti firesc,
Ce-ti dau eu astazi tu-mi vei da maine,
Eu, leganandu-te, imbatranesc.
Trupul tau fraged ca un mesteacan
Sa se indoaie gales in somn,
Ca sa cresti mare, plang si te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.
La geam lumina lunii ti-o scapar
Luminii tale sa-i dau ecou,
Dormi, fericitule, ca eu te apar,
Ca eu in tine ma nasc din nou.
Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Si mai au viata si mai au zile,
Sa crezi ca pururea ei vor trai.
Mama si tata tie-ti vor face
Leagan de stele si de ninsori,
Sa-ti fie bine, sa dormi in pace,
Sa ai lumina la ursitori.
Pune-ti, copile, capul pe perna,
Dormi si viseaza bunul tau vis,
Ca-n vise viata este eterna,
Visul e lumea ce eu ti-am promis.
Pat de rachita mirositoare,
Leagan albastru si-ncondeiat,
Pentru copilul care rasare
Si-ai carui ochi ritmul lumii il bat.
Mama te leagana, vegheaza tata,
Somnul ti-l apara ochi parintesti,
Dormi si viseaza ca lumea-i gata
Si te asteapta numai sa cresti.
Mie-mi trec anii, tie-ti vin anii,
Poate ca maine iti va fi greu,
S-accepti ca astazi eu ti-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.
Fat-Frumos
Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spalat de superstitii,
De demoni si dumnezei.
Insa-i nu-i destul folos
Daca peste tot ce este
V-ati spalat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fat-Frumos.
Vin la voi acum plangand,
Gura-mi sangera ca rana,
Unde este Consanzeana,
In ce bolti, pe ce pamant?
Ma ridic plangand de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde va e basmul, oameni.
Ce-ati facut cu Fat-Frumos?
Fat-Frumos n-a existat,
N-a stat nimanui in cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist baiat.
Mai visati de vreti sa fiti
Fericiti cu capu-n perna,
Feriti epoca moderna
De rigizi si scofalciti.
Din prea mult entuziasm
Sa nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai ravniti la basm.
Voi, care aveti copii,
Nu-i lasati sub gand satanic,
Sa respire sterp, mecanic,
Ca si cand nu ar fi.
Doborati himera jos,
Oameni, reveniti in lume,
Pe umana noastra culme
Regasiti pe Fat-Frumos.
Fat-Frumos si toti ai lui,
Fiinca unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Si ni l-au rapit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fat-Frumos.
Dati-i viata inapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fat-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
Descantec de viata si moarte
Sa fie de dulce, sa fie de vara,
Sa fie de iarba ajunsa la brau,
Sa fie de dragoste ultima oara,
Sa fie de pietre spalate de-un rau.
Sa fie de mine, sa fie de tine,
Sa fie cumva si de noi amandoi,
Sa fie de rau si sa fie de bine,
Sa fie de mierea ascunsa-ntr-un roi.
Sa fie de cer si sa fie de munte,
Sa fie de maine, sa fie de azi,
Sa fie de tamplele mele carunte,
Sa fie de ceata iesita din brazi.
Sa fie de zi si sa fie de noapte,
Sa fie de clipa cand vrei sa si mori,
Sa fie de gustul cireselor coapte,
Sa fie de drumul spre Malu cu flori.
Sa fie de calul ce manzu-si invata,
Sa pasca in voie, s-alerge constrans,
Sa fie de ziua schimbarii la fata,
Sa fie de purificare prin plans.
Sa fie de pas si sa fie de perna,
Sa fie de toata intrarea-n destin,
Sa fie de tara asta eterna,
Pe cand o femeie iti iese cu plin.
Sa fie de-a-nvinge, sa fie de-a pierde,
Sa fie de brazda, sa fie de spic,
Sa fie de trefla, sa fie de verde,
Sa fie de mare, sa fie de mic.
Sa fie de viata, sa fie de moarte,
Sa fie de gustul de mar paduret,
Fecioara muscandu-l cu buzele sparte,
Sa fie de sangele ei fara pret.
Sa fie de salcia plansului vesnic,
Cand teatrele lacrimi confisca din ochi,
Sa fie de ornic, sa fie de sfesnic,
Sa fie de drag, spre a fi de deochi.
Sa fie de toate in devalmasie,
Platind consecvent cel din urma pariu,
Sa fie, sa fie, dar cine sa fie?
O stiti fiecare. Eu asta n-o stiu.
Ce frumoasa esti
Ce frumoasa esti in prag de iarna,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se rastoarna,
Turturii in plete vor suna.
Hai sa fim doi oameni de zapada
Ridicati de brate de copii,
Care-n frig si ger mai stiu sa creada
Ca se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasa esti in prag de vara,
Cand mirosi a mere ce se coc,
Cerul in fiinta ta coboara
Trupul meu din trupul tau ia foc.
Focurile noastre se cununa,
Focurile noastre se-nteleg,
Suntem baza lumii impreuna
Suntem vara focului intreg.
Ce frumoasa esti in prag de toamna,
Ca o zi egala intre nopti,
Cand iubirea noastra te condamna
Sa ai soarta strugurilor copti.
Sa inveti, iubito, sa te bucuri
Ca ti-am dat din jertfa un destin,
Si ca via asurzand de struguri,
Va trai definitiv in vin.
Ce frumoasa esti in primavara,
Cea mai minunata-ntre femei,
Iezii pasc naframa ta usoara,
Tu, cu muguri, bluza ti-o inchei.
Sigilat de taine nepatrunse
Cerul bate drumul tau ingust,
Trupul tau de muguri si de frunze
De la cine sa invat sa-l gust?
Indragostit de Bucuresti
Nu stiu de ce, pe cat m-afund in viata
ma simt atras de fleacuri omenesti,
si-mi place-n anotimpul de vacansa
sa-ntarzii, sa raman in Bucuresti.
De el ne-am saturat, dar el ne place,
el e un prag lovit sa vezi alt prag,
si-acum, cand sunt satul de locul zilnic
ma simt golit si-mi e deodata drag.
Pe piatra lui am tot batut cadensa
si-am s-o mai bat atat cat voi trai,
spre un Olimp ascuns pe orice strada
in cautarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
si au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viata
si am nascut si-am ingropat idei.
La Bucuresti, copilaria toata,
visam s-ajung sa pot si eu vedea
celebrii caini ce au covrigi in coada
si sa-ntalnesc si eu pe mama mea.
Eu vara as iubi-o pe orbeste,
dar simt ca toamna-i anotimpul meu,
cand frunze si lumini pe bulevarde
mai dau halou parerilor de rau.
Cand pe terase se mai bea o bere
si oamenii romante triste vor,
si-n curti se face vin din must de struguri
si toti bucurestenii au umor.
L-am parasit destul, ca azi sa-l caut
si sa-l gasesc intodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e in orice caz.
Ma pregatesc sa fug din nou in tara
si sa cistig aripi dumnezeiesti,
sa pot gusta melancolia toamnei
in fiecare colt de Bucuresti.
Proba olimpica
Mintea mea obosita
nu e mai proasta
decat mintea voastra odihnita,
hai sa gandim impreuna,
hai ganditi si voi,
incordati-va mintile odihnite
si produceti ganduri.
Ce cant acele broboane de sudoare
de pe fruntile voastre?
Straduiti-va,
concentrati-va,
ganditi-va,
aveti mintile odihnite,
dormiti de 2.000.000 de ani,
ati avut scutire,
ati avut permisie,
ati avut concediu mental,
ce dracu!
Va depaseste in viteza broasca testoasa,
melcul, de-a carui trecere
va tiuie urechile,
e un melc mort,
ariciul v-apare ca un ideal imposibil,
va miscati ca prin corpuri solide,
ca prin undelemn inghetat
ca prin ochi de sticla,
ce dracu!
Ganditi,
nu mai amanati aceasta,
ganditi, ar fi trist pentru voi
si vati fi pus mintea la uscat
pe gardurile in care inchideti,
cu depline sentimente
de posesiune si protectie,
mintea mea obosita.
Prea tarziu, la Paris
Prea tarziu am ajuns la Paris, prea batran,
n-am avut nici noroc, nici chemari, nici curaj,
unde sunt, ma trezesc doritor sa raman
si, cu grele picioare, m-ating de pavaj.
Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu in pesteri, acum, as avea locul meu,
pe o piatra de rau mi-ar fi dor sa-mi astern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.
E trei sferturi sub ierbi generatia mea,
ce sa caut aici, fara nimeni din toti?
invalizi gloriosi, langa voi as cadea,
dar ma cheama absurd nebunia pe roti.
Prea tarziu am ajuns, prea batran, la Paris,
amintirea s-a sters, in memorie-i gol,
era bine sa-l gust, cat mi-a fost inetrzis,
de pe oricare loc, azi, abia ma mai scol.
Si mi-e dor de Brancusi, cel mai mult de Brancusi,
daca nu-ntarziam, intr-un straniu pariu,
ii umblam la feresti, ii dormeam pe la usi,
pentru opera lui, macar piatra sa-i fiu.
Condamnat, pentru veci, sa fiu numai roman,
noapte buna, oras al eternei lumini,
prea tarziu am ajuns la Paris, prea batran,
hai acasa, eu plec, n-are rost sa raman,
e prea scump pentru mine sa mor in straini.
Orfani
A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?
Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.
Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.
Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.
Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.
Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.
Sursa poeziilor: www.romanianvoice.com
