Antena Căutare

Doamne, la ce ne lași să ne închinăm? Moaște FALSE la o Biserică din România

Sute, mii, poate chiar zeci de mii de credincioși merg an de an la Biserici, în pelerinaje, la slujbe prin intermediul cărora își caută purificarea sufletului. Unii se roagă să scape de boală, alții pentru sănătatea copiilor și a nepoților, unii poate pentru vreun necaz.

Sute, mii, poate chiar zeci de mii de credincioși merg an de an la Biserici, în pelerinaje, la slujbe prin intermediul cărora își caută purificarea sufletului. Unii se roagă să scape de boală, alții pentru sănătatea copiilor și a nepoților, unii poate pentru vreun necaz.

Dumnezeu este salvarea celor care ajung în situații grele. Vedem mii de pelerini stând în frig, în ploaie, totul pentru a ajunge la moaștele sfinților, scoase din Biserică sau aduse la noi în țară.

O situație cel puțin ciudată tronează asupra Bisericii Ortodoxe, după ce moaștele Sfântului Nicole, care sunt depuse la Biserica "Sfântul Gheorghe cel Nou" din Capitală, nu ar fi autentice, scrie romaniatv.net.

Dubiile privind autenticitatea ar fi fost alimentate de reprezentații Bisericii San Nicola din Bari, acolo unde se află mormântul sfântului, care susțin că rămășițele Sfântului Nicolae, care au fost atestate științific în 1957, nu au sosit niciodată la București.

De cealată parte, cei din BOR spun că nu există nicio îndoială privind autenticitatea moaștelor.

"Mâna este de la braț la deget, fragmente pot fi și la ei, și la noi. Și nu trebuie să fie toată mâna, e suficient și doar un os, tot moaște sunt. Apoi, noi nu putem să îl facem mincinos pe Mihai Viteazul, ar fi sub demnitatea noastră. Sunt diversiuni, să ne ia ce avem mai scump. Și putem demonstra cu documente autenticitatea", susține preotul Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe cel Nou din București.

Ştiai asta? Iată cum îşi aleg ţânţarii "ţintele"! Motivele sunt surprinzătoare!... ATENŢIE! Focar de hepatită A în România!...
Alimente care susțin sănătatea orală. Acestea te ajută să ai dinți puternici și un zâmbet frumos
Există mai multe alimente care susțin sănătatea orală, potrivit dentiștilor. La fel de...
Horoscopul zilei de 6 iunie 2023. Racii trăiesc o perioadă frumoasă în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 6 iunie 2023 spune că Racii trăiesc o perioadă frumoasă în viața lor....
Parteneri
Mesaje și felicitări de Ziua Învățătorului
Catine.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x