Antena Căutare

Doi români care câștigau mereu la păcănele sume fabuloase au fost prinși că măsluiau aparatele

Doi bărbaţi suspectaţi că au manipulat aparate de jocuri de noroc, provocând un prejudiciu de peste 85.000 de lei, au fost reţinuţi în urma unei acţiuni a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Aparate de joc

Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, unul dintre suspecţi are 40 de ani şi este din Piteşti, iar celălalt are 55 de ani şi este din Câmpina, judeţul Prahova. Ei sunt cercetaţi pentru fraudă informatică şi acces ilegal la un sistem informatic, precum şi pentru folosirea într-o sală de jocuri a unui dispozitiv pentru alterarea elementelor de şansă şi metodelor de selecţie ale aparatelor de jocuri de noroc.

"Din cercetări s-a stabilit că începând cu luna martie 2017 până în prezent, cei doi bărbaţi, cu ajutorul unei alte persoane, precum şi cu complicitatea unor operatori din săli de jocuri de noroc, ar fi alterat şansele de câştig ale unor aparate de jocuri de noroc, obţinând câştiguri ilicite, evaluate până în acest moment al cercetărilor la peste 85.000 de lei", se arată în comunicat.

IPJ Argeş precizează că în seara zilei de 11 februarie, pentru probarea activităţii infracţionale, a fost realizată în judeţul Timiş o acţiune de prindere în flagrant a celor doi suspecţi în timp ce se aflau într-o sală de jocuri, unde unul dintre ei realizase un câştig de peste 15.000 de lei prin utilizarea unor metode ilegale.

"Totodată, pentru administrarea de probatoriu, în ziua de 12 februarie au fost realizate patru percheziţii domiciliare la locuinţele celor în cauză, din Piteşti, judeţul Argeş, respectiv Câmpina, judeţul Prahova. Cu ocazia activităţilor au fost descoperite şi ridicate sume de bani şi bunuri, constând în sumele de aproape 18.000 de lei, peste 1.500 de euro, telefoane mobile, cartele SIM, micro-căşti bluetooth, suporţi de memorie, dispozitive electronice artizanale de programare a componentelor electronice ale aparatelor de jocuri de noroc", se menţionează în comunicat.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Ce se va întâmpla cu românul infectat cu coronavirus, aflat pe vasul de croazieră. Arafat: "Va fi dus în primă fază... Cine este medicul ginecolog care a cerut mită ca să asiste o femeie la naștere. Doctorul ar fi încasat bani și de la alt...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x